Nume
Parola
Vizualizări: 3787
CNM împreună cu APL-urile din bazinele r. Ciuhur şi Ialpug planifică o campanie de salubrizare
9 Martie 2015 — În perioada 10-11 martie 2015, Centrul Naţional de Mediu organizează o serie de întâlniri împreună cu APL-urile din bazinele râurilor Ialpug (localităţi din UTAG, raioanele Taraclia şi Cimişlia) şi Ciuhur (localităţi din raioanele Edineţ, Ocniţa şi Rîşcani) în vederea organizării unei campanii de salubrizare de primăvară în bazinele acestor râuri preconizată pentru începutul lunii aprilie 2015.

Astfel, mâine, 10 martie 2015, la ora 10.00, în incinta primăriei oraşului Comrat, va avea loc şedinţa cu APL-urile din bazinul râului Ialpug, la care vor participa primarii localităţilor Comrat, Bugeac, Chirsovo,Congaz, Svetlîi, Besalma (UTAG), Balaban, Vinogradovca, Novoseolovca, Aluatu (r. Taraclia), Hîrtop, Cenac, Javgur (r. Cimişlia). Întâlnirea cu APL-urile din bazinul râului Ciuhur va avea loc miercuri, 11 martie 2015 cu începere de la orele 11.00 în incinta primăriei oraşului Cupcini , la care vor participa primarii localităţilor Bîrlădeni, Cupcini, Grinăuţi Moldova, Dîngeni, Mihăleşeni, Ocniţa (raionul Ocniţa), Ruseni, Goleni, Brătuşeni, Stolniceni (raionul Edineţ), Stolniceni, Duruitoarea Nouă, Horodişte, Pocimbăuţi, Pociumbeni, Văratic, Zăicani, Costeşti (raionul Râşcani). În cadrul acestor întâlniri se va stabili orarul pentru desfăşurarea salubrizărilor în fiecare localitate menţionată mai sus, iar CNM va oferi echipament necesar pentru buna desfăşurare a acţiunii pentru fiecare localitate implicată.

Campania de salubrizare a râurilor Ialpug şi Ciuhur se va organiza la începutul lunii aprilie 2015 în contextul proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, al cărui scop este de a promova valorile şi standardele europene de mediu în Republica Moldova.

Acest proiect este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul proiectului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.