Vizualizări: 3096
Parteneriate durabile între localităţile de pe ambele maluri ale Nistrului
17 Aprilie 2014 — Timp de un an, au fost elaborate şi implementate 9 iniţiative locale vizând rezolvarea problemelor sociale specifice în domeniul educaţiei, cultură, informare a comunităţilor de pe ambele maluri ale Nistrului graţie unui proiect realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Proiectul a fost realizat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Institutul Independent de Drept şi Societate Civilă din Tiraspol.
Datorită celor 9 iniţiative realizate în cadrul proiectului au fost obţinute următoarele rezultate:
La Calfa, Anenii Noi a fost creat un centru de instruire şi informare în cadrul bibliotecii publice, pentru 96 de beneficiari direcţi: şomeri, persoane invalide, pensionari, tinerii în situaţii de risc, familii monoparentale, femei, etc.
La Varniţa, Anenii Noi a fost organizat podeţul prieteniei între două grădiniţe de pe ambele maluri ale Nistrului. Este vorba de grădiniţa „Romaniţa” din Varniţa şi „Guguţă” din Speia, Grigoriopol. 15 educatori ale acestor două grădiniţe au stabilit parteneriate si au făcut schimb de experienţa.
La Chircăieşti, Căuşeni proiectul „Hai să dăm mână cu mână” a iniţiat colaborarea şi schimbul de bune practici cu Gimnaziul de tip Internat din or. Bender, în asistenţa multifuncţională a 120 de copii, adolescenţişi tineri aflaţi în dificultate.
La Oxentea, Dubăsari, proiectul „Haideţi să ne (Re) cunoaştem!” a implicat 9 femei active din satul Goian care au fost îndemnate să ia parte la procesul de luare a deciziilor în comunităţile lor.
La Hîrtop, Grigoriopol au fost organizate activităţi culturale în ajunul sărbătorilor de iarnă, care au iniţiat un dialog constructiv între femeile de pe ambele maluri ale Nistrului, într-o atmosferă de prietenie, înţelegere reciprocă şi respect.
La Speia, Grigoriopol - Clubul de tineret "Tânărul etnograf " a oferit tinerilor posibilitatea să se implice în activităţi de dezvoltare comunitară.
La Bîcioc, Grigoriopol , proiectul Clubul „În pas cu timpul” a permis femeilor din localitatea Bîcioc să înveţe tehnologiile informaţionale astfel au avut posibilitatea să comunice pe internet cu femeile din alte localităţi, au stabilit parteneriate şi s-au informat în diverse domenii, inclusiv în domeniul drepturilor femeilor.
La Ternovca, Slobozia în activităţile proiectului „Crăciunul alături de noi” s-au implicat femeile din localitatea Ternovca, care au luat parte la pregătirea decorului, cusutul costumelor, pregătirea spectacolelor, pregătirea copiilor pentru sărbătoarea mamelor.
La Hrustavaia, Camenca proiectul “Fără droguri, fără daune” a dus la creşterea gradului de conştientizare a 75 de adolescenţi, cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, din şcoala pedagogică din localitate, cu privire la pericolele drogurilor.
Toate aceste 9 mini-proiecte comune au intensificat activismul în localităţile de pe ambele maluri al Nistrului, din partea mai multor actori, şi anume APL, organizaţii non-guvernamentale, instituţii publice care au stabilit parteneriate durabile şi au oferit posibilitatea stabilirii unor legături de încredere, indiferent de distanţă sau limba vorbită. Încrederea căpătată în forţele proprii este dată de dimensiunea participării şi implicării active a participanţilor, implicit a grupurilor ţintă, la această susţinere şi promovare a încrederii de pe ambele maluri ale Nistrului. Numai aşa se poate vorbi de dezvoltare comunitară, de capacitate instituţională crescută, de practici pozitive şi mai ales de programe şi intervenţii sociale eficiente.
Pe lângă aceste rezultate, menţionăm realizarea unui raport analitic privind situaţia femeilor şi rolul participării lor în mediul rural, 33 de femei din mediul rural de pe ambele maluri ale Nistrului au fost instruite în managementul de proiect, leadership feminin, mobilizarea comunităţii. La fel 10 femei din regiunea transnistreană au participat la stagii în organizaţii ale societăţii civile de pe malul drept al Nistrului. Totodată, 49 de femei participante la vizitele de studiu din localităţile performante de pe ambele maluri ale Nistrului au stabilit parteneriate şi au făcut schimb de experienţă şi şi-au făcut planuri pentru activităţi de colaborare ulterioară. 8 femei au fost promovate în cadrul campaniei de promovare „Femeia – lider al comunităţii”. La fel a fost realizat un film cu privire la participarea femeilor în zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului.
Ţinem să menţionăm că, proiectul a fost realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, realizat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Institutul Independent de Drept şi Societate Civilă din Tiraspol. Scopul Programului UE-PNUD este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.
Pentru informaţii adiţionale, vă rugăm să contactaţi pe: Lilia Porumb, Centrul CONTACT, lilia.porumb@gmail.com .

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33