Vizualizări: 2913
Spiritul de inițiativă al femeilor la Calfa și Varnița dezvoltă parteneriate durabile
18 Martie 2014 — Spiritul de inițiativă al femeilor la Calfa și Varnița dezvoltă parteneriate durabile
26 de femei de pe ambele maluri ale Nistrului și-au dat întâlnire joi, 13 martie la Calfa, raionul Anenii Noi, în cadrul unei vizite de studiu, care face parte din cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului în dezvoltarea comunitară”. Scopul proiectului este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.
Astfel, participantele s-au familiarizat cu rezultatele proiectului „Crearea Centrului de Informare și Sprijin Calfa pentru persoanele din zona de securitate”, incluzând malul drept, localitatea Calfa și malul stâng al Nistrulului, localitatea Speia.
În deschiderea programului, Olga Donciu, coordonatorul proiectului a reiterat activitățile desfășurate și impactul pe care l-a avut acest proiect. Ea a menționat spiritul de implicare al cetățenilor și dorința de sprijin a oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Totodată, primarul de Calfa, Anenii Noi, Ludmila Ciaglic a invitat oaspeții la proiectele comunitare: Serviciul Asistență Socială, Centrul de Plasament al Bătrânilor, Gimnaziul Calfa și Grădinița Peștișorul de Aur. Participantele au apreciat spiritul de inițiativă al primarului și activismul femeilor din localitate, care se implică în soluționarea problemelor sociale.
Tot în cadrul acestei întâlniri, femeile au participat la prezentarea rezultatelor finale în cadrul proiectului „Podețul prieteniei între două grădinițe „Romanița” din satul Varnița și grădinița „Guguta” din satul Speia”.
Margarita Șmîga, coordonator de proiect s-a declarat încântată de legătura durabilă pe care au stabilit-o cu partenerii din Transnistria, exprimând disponibilitatea de a continua colaborarea și în afara proiectului.
În cadrul vizitei de studiu, au fost vizitate proiectele comunitare „Centrul de Sănătate” și „Centrele Vocaționale”. Astfel, participantele au putut admira atelierele de lemnărie, tâmplărie, precum și cel de broderie.
La final, mulțumirea se putea citi cu ușurință pe chipurile femeilor, care și-au propus să revină în aceste localități. Proiectul a constituit pentru beneficiari o rampă în stabilirea unor parteneriate viabile. Au făcut schimb de experință și au stabilit contacte de durată.
Ţinem să menţionăm că, acest proiect este finanţat în cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii”, care este implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33