Nume
Parola
Vizualizări: 3047
Festivalul „Valentin şi Valentina” a reunit două gradinițe din Varnița și Speia
28 Februarie 2014 — Festivalul „Valentin şi Valentina” a reunit două gradinițe din Varnița și Speia

La data de 26 februarie 2014, în incinta grădiniţei de copii „Guguţă” din s.Speia s-a desfăşurat un faimos festival dedicat zilei dragostei „Valentin şi Valentina”, organizată în cadrul proiectului „Podeţul prieteniei între grădiniţa „Romaniţa” s.Varniţa şi grădiniţa „Guguţă” s.Speia r-l Grigoriopol.
Sărbătoarea a avut un conţinut educativ, scopul căreia a fost de a-i familiariza pe oaspeţi cu tradiţia sărbătoririi.
Programul a inclus poezii, cîntece, dansuri, scene de teatru despre dragoste. De asemenea, moderatorii programului au descris istoria lui Valentin şi Valentina, făcîndu-i pe oaspeţi curioşi de viaţa acestor sfinţi. A dat o nuanţă specifică activităţii şi decorul sălii care a fost împodobit cu inimioare şi imagini specifice zilei.
Pe parcursul sărbătorii, copiii au demonstrat deprinderi şi priceperi de a recita cu suflet poezii de dragoste, de a dansa valsul „Tandra şi gingaşa mea fiară» a lui E.Doga, de a cînta cîntece.
Anume aşa am avut posibilitatea să vedem cum înţeleg sentimentul de dragoste copiii şi educatorii de la grădiniţa „Guguţă”. La sfîrşitul evenimentului, fiecare a primit cîte o inimioară realizată de copiii din Speia.
Au simţit dragostea copiiilor şi părinţii lor, şi secretara consiliului sătesc, şi directorul adjunct al şcolii medii din sat, care la sfîrşitul sărbătorii şi-au expus părerile despre acest eveniment Ei au accentuat importanţa organizării şi desfăşurării acestei zile deosebite. Ludmila Musteaţă, directorul grădiniţei a hotărît astfel ca sărbătorirea Zilei dragostei să fie o tradiţie în instituţia preşcolară din s.Speia, precum Dragobetele în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova.
Ţinem să menţionăm că, acest proiect este finanţat în cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii”, care este implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.