Nume
Parola
Vizualizări: 6047
Mediul de afaceri discută cu autorităţile noul Program de Guvernare
18 Iunie 2013 — IDIS Viitorul împreună cu reprezentanții mediului de afaceri organizează joi, 20 iunie 2013, ora 14:00, dezbateri publice pe marginea propunerilor rețelei de advocacy a Agendei Naționale de Business (ANB) pentru programul de activitate a noului guvern și proiectul de lege referitor la Registrul electronic al facturilor fiscale.

În cadrul evenimentului se va examina proiectul de lege cu privire la modificările Codului Fiscal, Registrul electronic al facturilor fiscale, precum și modul în care prioritățile ANB se regăsesc în planul de activitate al noului Guvern.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai 8 ministere, Inspectoratului Fiscal şi Serviciului Vamal, precum şi Preşedintele Comisiei Parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă.

Agenda Naţională de Business reprezintă o platformă comună a 32 de asociaţii de business şi Camere de Comerţ şi Industrie, menită să asigure facilitarea dialogului dintre sectorul privat şi autorităţile statului şi să consolideze capacitatea asociaţiilor de afaceri în formularea politicilor de dezvoltare a unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv.