Nume
Parola
Vizualizări: 4065
O inițiativă legislativă a deputatei Liliana Palihovici pentru salvarea Parcului din satul Țaul
Chișinău, 19 Martie 2013 — O inițiativă legislativă a deputatei Liliana Palihovici pentru depășirea situației dezastruoase în care se află monumentul de arhitectură peisajeră „Parcul din satul Țaul” a fost înregistrată de Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova.

Inițiativa vizează modificarea unei anexe la Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat și transmiterea Parcului din satul Ţaul în gestiunea Primăriei satului Țaul.

„Este important să păstrăm monumentele istorice și să le dăm astăzi o nouă viață. Ele trebuie să devină, prin contribuția autorităților și a comunității, locuri atractive atât pentru cetățenii noștri, cât și pentru turiștii din afara Moldovei”, afirmă Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.

Deputata a îndemnat și alți colegi parlamentari să semneze această inițiativă legislativă astfel încât Parcul din satul Țaul și conacul Andrei Pommer să fie salvate și repuse în circuitul monumentelor de arhitectură ale Moldovei.

În Nota informativă se menționează că „există disponibilitatea și dorința primăriei Satului Țaul de a prelua acest obiect cu renovarea sa ulterioară. În prezent există două surse de finanțarea identificate pentru demararea lucrărilor de reconstrucție a parcului și conacului, și anume proiectul finanțat prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și disponibilitatea Consiliului Raional Dondușeni de a aloca resurse financiare aferente”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova