Nume
Parola
Vizualizări: 4088
16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova
Chişinău, 6 Martie 2013 — Picturile au fost realizate în cadrul unei campanii, desfăşurată de Amnesty International Moldova, împotriva Violenţei în Bază de Gen.

Lucrările au ca subiect un caz de violenţă în bază de gen, la care autorul a fost martor, sau un caz fictiv sau imaginat, dar care poate avea loc. Imaginile explică ce este violenţa în bază de gen sau exprimă viziunea autorilor asupra aceastei probleme, care să ajute la identificarea cazurilor de violenţă cînd acestea au loc.

Amnesty International Moldova utilizează cărţile poştale în cadrul campaniilor de informare şi mobilizare desfăşurate de către Amnesty International Moldova şi partenerii săi, locali şi internaţionali, în acţiunile de solidaritate a victimelor supuse violenţei în bază de gen, şi prevenirii a fenomenului dat.
Expoziţia va dura trei săptămâni, pînă pe data de 27 martie, la Flat Space, str. București 68/1. Pe lîngă aceste cărţi poştale, vor fi expuse şi alte desene originale cu tematică similară.