Nume
Parola
Vizualizări: 3447
Vizita de monitorizare a funcţionarilor CpDOM la Internatul psihoneurologic din satul Brînzeni, raionul Edineţ.
Chişinău, 5 Aprilie 2012 — Pe data de 4 aprilie, în cadrul planului de măsuri al instituţiei naţionale a ombudsmanului de monitorizare a respectării drepturilor omului în instituţiile de sănătate mentală, funcţionarii CpDOM, de comun acord cu membrul Consiliului Consultativ al MNPT, Gheorghe Cuţitaru, au efectuat o vizită la Internatul psihoneurologic din satul Brînzeni, raionul Edineţ.
În cadrul vizitei au fost verificate procedura internării în instituţia socială, condiţiile de cazare a beneficiarilor şi de activitate a angajaţilor, respectarea dreptului de proprietate şi a drepturilor procesuale ale rezidenţilor. S-au constatat mai multe lacune ce ţin de respectarea prevederilor legale vizînd asigurarea persoanelor deţinute cu haine, lipsa unor activităţi de integrare socială a acestora ce ar facilita incluziunea lor socială, salarizarea insuficientă a lucrătorilor.
Vizita a fost efectuată de către funcţionarii Centrului şi membrul Consiliului Consultativ al Mecanismului Naţional pentru Prevenirea Torturii (MNPT), Gheorghe Cuţitaru, în temeiul articolului 231 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari.
Mecanismul Naţional pentru Prevenirea Torturii reprezintă un instrument naţional de combatere a relelor tratamente, care funcţionează în ţara noastră din anul 2007, după ratificarea în 2006 de Republica Moldova a Protocolului Opţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane şi degradante. MNPT constituie un garant al respectării drepturilor persoanelor deţinute, în vederea neadmiterii aplicării relelor tratamente din partea autorităţilor în custodia cărora se află persoanelor în cauză. Din MNPT fac parte avocaţii parlamentari şi membrii unor organizaţii neguvernamentale notorii din ţară pentru apărarea şi promovarea drepturilor omului.
Ca urmare a vizitei întreprinse la Internatul psihoneurologic din satul Brînzeni, Edineţ, va fi întocmit un raport care va fi plasat pe site-ul www.ombudsman.md.