Vizualizări: 5154
Deputatul AMN Alexandru Oleinic: Prihvatizarea “Moldasig” - un furt de 40 milioane dolari !
Chisinau, 14 Noiembrie 2008 — Membrul Fractiunii AMN, Alexandru Oleinic, a solicitat Parlamentului formarea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru controlul legalităţii tranzacţiei de 3 mln euro, sumă vărsată de LINEKERS Investments Limited în contul Companiei “Moldasig”. Deputatul a depus ]n acest sens iniţiativa legislativa nr.3182, din 12.11.2008, si a insistat ca ea sa fie inclusa in ordinea de zi in regim de urgenta.
Necesitatea creării unei astfel de comisii de anchetă a parvenit în urma constării faptului că, tranzacţia de majorare a capitalului social a companiei “Moldasig” este o privatizare ilicită a companiei.
Parlamentarul a sensibilizat opinia publică şi plenul Parlamentului asupra afacerii dubioase efectuate privind Compania „Moldasig”, în care sunt implicate şi structurile statutului.
Problema este, că statul, care în 2002 a fondat compania de asigurări “Moldasig” în scopul măririi accesului la piaţa de asigurări a întreprinderilor de stat, obligate şi impuse să încheie contracte de asigurare numai cu compania “Moldasig” SRL şi, prin intermediul căreia s-au gestionat majoritatea fondurilor pentru asigurarea agenţilor economici din sectorul agrar (bani, care au fost alocaţi din bugetul de stat) - printr-o simplă decizie de majorare a capitalului social, practic a cedat o întreprindere cu o valoare de minimum 40 milioane dolari unei societăţi, înregistrată într-o zonă offshore, - fără a obţine nici un venit.
Caracterul dubios al afacerii rezultă din informaţiile obţinute de deputatul Alexandru Oleinic sub forma unui răspuns la interpelarea prin care le-a solicitat fondatorilor companiei să motiveze decizia de majorare a capitalului social al companiei. Astfel, această decizie a fost aprobată de adunarea extraordinară a asociaţilor, în timp ce Ministerul Economiei şi Comerţului menţionează, într-un răspuns dat deputatului, că majorarea capitalului social al Companiei “Moldasig” s-a produs în baza deciziilor organelor de conducere ale asociaţilor şi că statul, de fapt, nu deţine o cotă-parte de participare directă în Companie.
Deputatul AMN contestă argumentul, pentru că asociaţi ai Companiei “Moldasig” sunt şi “Banca de Economii”, în care statul deţine pachetul de control, şi Întreprinderile de stat “Calea Ferată a Moldovei” şi “Poşta Moldovei”. Altfel spus – statul, acceptând privatizarea ascunsă a Companiei “Moldasig”, a participat, în detrimentul contribuabililor, la cea mai dubioasă afacere din ultimii 15 ani.
Tradiţional, propunerea avansată de fracţiunea parlamentară AMN nu a fost susţinută de reprezentanţii fracţiunii majoritare comuniste, care de fapt sunt tot mai mult implicaţi în afaceri de acest gen.
Tot astăzi, la “Ora Guvernului” deputatul Alexandru Oleinic a solicitat Procuraturii Generale a Republicii Moldova, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Agenţiei Naţionale pentru concurenţă şi Guvernului să se expună asupra legalităţii tranzacţiei de majorare a capitalului social al companiei “Moldasig” SRL.
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33