Vizualizări: 6865
Eduard Elițov deținut ilegal și în condiții inumane, așteaptă decizia CtEDO
Chișinău, 30 Decembrie 2011 — Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat autorităţilor Republicii Moldova şi Federaţia Rusă o nouă cauză din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Eduard Elițov, cetățean al Federației Ruse, medic şi locuitor al or. Tiraspol, este deținut din august 2008 în condiții inumane într-o „închisoare” din regiunea transnistreană, iar viața sa este pusă în pericol din cauza unor boli netratate și a lipsei asistenței medicale adecvate.
Eduard Elițov are stabilit gradul trei de invaliditate, iar din 20 iulie 2010 și până în prezent el este deținut în secția chirurgie a unui Centrul de Tratament și Reabilitare în detenţie din Tiraspol. Elițov suferă de tensiune arterială, ischemie cronică a inimii, deformare post traumatică de gradul trei a genunchiului, ce au condus la disfuncții locomotorii. Astfel în cei doi ani de detenție Eduard Elițov a slăbit cu 16 kg, a suferit o deteriorare semnificativă a danturii, a pierdut parțial vederea și nu se poate deplasa normal.
Deoarece „penitenciarele” din regiune nu dispun de medicamente, acestea au fost procurate și transmise de către soția sa, iar ulterior Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii din Chişinău l-a asigurat cu medicamentele necesare şi a oferit asistenţă complexă de reabilitare familiei acestuia.
Pe lângă starea gravă de sănătate și condițiile de detenție sunt inumane. Eduard Elițov este deținut într-un spațiu de 12.5 m² împreună cu alte 7-8 persoane. Celula este umedă și lipsită de ventilație, fără lumină solară, apă potabilă și plină de insecte, iar alimentele sunt de cele mai multe ori necomestibile. De asemenea, timp de mai bine de un an lui Elițov i-au fost interzise întrevederile cu soția.
În fața Înaltei Curți reclamantul pretinde încălcarea art.2 din Convenție (dreptul la viaţă), art.3 (Interzicerea torturii), art.5 para.1 (Dreptul la libertate şi la siguranţă), art. 8 (Dreptul la respectarea vieții private şi de familie) și a art.13 (Dreptul la un recurs efectiv).
Asociaţia Promo-LEX aduce mulţumiri Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Asociaţiei „Mamele pentru Drepturilor Omului” şi avocaţilor, juriştilor implicaţi în apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale lui Eduard Eliţov.
Pentru mai multe detalii contactaţi: Alexandru Postica, Avocat Asociaţia Promo-LEX: Tel: (22) 31 09 45, GSM: 069104851, e-mail: info@promolex.md

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33