Nume
Parola
Vizualizări: 5338
Sala cu Orgă își deschide stagiunea cu un concert dedicat bicentenarului nașterii lui Liszt
Chisinau, 13 Septembrie 2011 — Pe 22 septembrie, ora 18.00, Sala cu Orgă din Chișinău își deschide cea de-a 35-a stagiune. Noul sezon muzical va fi inaugurat cu un concert realizat în colaborare cu Ambasada Republicii Ungare, dedicat integral creației lui Ferencz Liszt. În acest mod, Sala cu Orgă, alăturându-se întregii comunități muzicale, îi aduce un omagiu marelui compozitor maghiar, de la nașterea căruia, în acest an, se împlinesc două secole.

Programul concertului este inedit, întrucât conține o creație în primă audiție la Chișinău - Misa Maghiară a Încoronării (Ungarische Krönungsmesse) – o lucrare monumnetală, compusă pentru orchestră, cor, soliști și orgă. În concert va mai răsuna poemul simfonic “Les Preludes”.

Evenimentul se va realiza cu participarea Orchestrei Naționale de Cameră, sub bagheta dirijorului Cristian Florea, Corului de Cameră condus de Ilona Stepan,  soliștilor vocali Tatiana Costiuc (soprano), Liliana Marin (mezzo-soprano), Nicu Vascauțan (tenor), Oleg Țibulco (bas) și a organistei Anna Strezeva.

În aceeași seară, în holurile Sălii cu Orgă va fi inaugurată expoziția “Liszt - originea maghiară și cariera Europeană“ dedicată bicentenarului nașterii marelui compozitor și pianist Ferencz Liszt. Materialele pentru vernisaj au fost oferite de către Ambasada Republicii Ungare în Republica Moldova.