Nume
Parola
Vizualizări: 4258
Lansarea oficială a serviciului „Locuinţă protejată” | Invitaţie media
7 Septembrie 2011 — Ceremonia oficială de deschidere a serviciului „Locuinţă protejată” din municipiul Bălţi va avea loc la 9 septembrie 2011, ora 14:00, în incinta restaurantului „Nistru” (str. Independentei 28, Bălţi) din Bălţi.

Serviciul, care este lansat în premieră pe ţară, este promovat de Asociaţia SOMATO în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi aplicarea serviciilor - pilot de apartamente protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală în nordul Republicii Moldova”, finanţat de Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău, Mental Health Initiative/Open Societe Institute (Ungaria) şi Primăria Bălţi.

Proiectul este derulat de Global Initiative on Psychiatry, Hilversum (Olanda) şi Asociaţia SOMATO din Bălţi.

La ceremonie vor participa numeroşi invitaţi, inclusiv reprezentanţi ai instituţiilor donatoare, ai ministerelor de resort, ai administraţiei publice locale.

DESPRE PROIECT:
- Proiectul „Dezvoltarea şi testarea locuinţelor protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintala din Moldova” a fost lansat la sfârşitul anului 2008 şi va fi încheiat la sfârşitul anului 2011. În cadrul proiectului au fost deschise patru locuinţe protejate pentru persoane cu probleme de sănătate mintală în care locuiesc 16 persoane. Spaţiul locativ a fost oferit de municipalitatea băleană, iar reparaţia şi amenajarea locuinţelor a fost făcută din fondurile donatorilor străini. 80 de persoane cu probleme de sănătate mintală au beneficiat de îngrijiri la domiciliu. Două cicluri de instruire a persoanelor implicate în derularea programului au fost organizate cu participarea unor experţi din Olanda. A fost efectuată o vizită de studiu în Olanda.
Proiectul are un buget de circa 295 mii de euro, dintre care aproximativ 220 mii de euro au fost alocaţi de Delegaţia Comisiei Europene în R. Moldova.
Prima locuinţă protejată a fost deschisă la Bălţi, în cadrul proiectului, la 17 februarie 2011, iar a doua – la 27 mai a.c. Ultimele două locuinţe protejate vor fi inaugurate oficial vineri, 9 septembrie.