Nume
Parola
Vizualizări: 2158
Elveţia şi Austria au co-finanţat construcţia unui nou sistem de alimentare cu apă în Mireşti
Chişinău, 31 Octombrie 2008 — Locuitorii din Mireşti, raionul Hânceşti, s-au adunat în centrul satului la 31 octombrie curent pentru a sărbători inaugurarea oficială a noului sistem de aprovizionare cu apă. Proiectul a fost implementat în cadrul programului Apă şi Sanitaţie cu susţinerea financiară a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi Agenţia de Cooperare a Austriei (ADA), şi contribuţia locală oferită de Primăria şi locuitorii satului Mireşti. Inaugurarea a servit drept prilej pentru a recunoaşte oficial meritele celor care au contribuit la realizarea proiectului şi a sărbători succesul comunităţii. Noul sistem aprovizionează cu apă potabilă 190 de gospodării, două şcoli (190 elevi), grădiniţa (60 copii) şi două instituţii sociale. Populaţia satului Mireşti este de 1.300 persoane. În 2007 administraţia publică locală din Mireşti a solicitat de la SDC şi ADA susţinere la construcţia unui sistem nou de alimentare cu apă. Întrucât conceptul de asistenţă al SDC pentru Republica Moldova se bazează pe o abordare participativă, a fost solicitată participarea activă a beneficiarilor la implementarea proiectului. Locuitorii satului au creat Asociaţia Consumatorilor de Apă "Uluce" şi au votat în favoarea semnării unui contract de cooperare între Primărie, Consiliu raional şi SDC. Construcţia sistemului a început în primăvara anului 2008. Autogestionarea sistemului de apă este asigurată de un sistem eficient de taxare (apometre pentru fiecare conectare individuală) şi de preţul apei care este accesibil pentru populaţie. Provocarea principală însă pentru Asociaţia Consumatorilor de Apă este să asigure beneficiile de lungă durata a proiectului prin menţinerea durabilităţii reţelelor de apă şi instalaţiilor şi prin monitorizarea calităţii apei livrate. Pe parcursul ultimilor 5 ani, circa 32.000 locuitori ai raioanelor Nisporeni, Hâncesti, Străşeni au beneficiat de susţinere din partea programelor SDC. For additional information: Swiss Cooperation Office Tel: 73 18 33 www.sdc.md