Vizualizări: 5388
Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși – Licrurici * 65
Chisinau, 8 Octombrie 2010 — Astăzi a avut loc deschiderea festivă a celei de-a IV ediții a unui important eveniment teatral: Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși, care se desfășoară la Chișinău în zilele de 7 – 14 octombrie.
Prima ediție a fost organizată în 1995 în perioada 11 – 16 noiembrie cu ocazia jubileului de 50 de ani a Teatrului Republican de Păpuși ”Licurici”. Pentru arta teatrală din Republica Moldova acest festival a fost o premieră pe care conducerea teatrului, în special, directorul artistic, regizorul Titus Jucov, și-a asumat-o. Gala ”Licurici – 50” s-a desfășurat atunci sub semnul Marșului Mondial al Marionetelor pentru Pace. La Chișinău a sosit, cu această ocazie, dl Jacques Felix, secretarul general al Uniunii Internaționale a Marionetelor (UNIMA) în cadrul UNESCO.
Dl Felix declara atunci într-un interviu, publicat în revista ”Lanterna Magică”: ”În zorii celui de-al treilea mileniu, marele deficit al umanității rămâne a fi: lipsa unei culturi a păcii. Noi, păpușarii din cele 90 de țări, printre care, din 1966, se înscrie și Teatrul ”Licurici”, trebuie prin intermediul artei noastre magice, să construim pacea în sufletele oamenilor și mai ales în sufletele copiilor. Acesta este scopul Marșului Mondial al Marionetelor pantru Pace, pe care îl desfășurăm în acest moment de-a lungul Europei, Moldova fiind cea de-a 18 țară care a aderat la această grandioasă manifestație”. (Lanterna Magică, nr. 4-5 1995). Teatrul ”Licurici” nu s-a abătut nicodată, de-a lungul existenței sale, de la această linie, pacea în sufletele oamenilor fiind cel mai important mesaj pe care-l transmit spectacolele montate pe această scenă și jucate de zeci și sute de ori în fața publicului.
Din 1995 și până în prezent, o dată la cinci ani, Teatrul ”Licurici”a organizat Festivaluri Internaționale de Teatru, la care au participat zeci de colective artistice din cele mai diverse colțuri ale lumii. În acest an, păpușarii din România, Bulgaria, Franța, Germania, Ucraina, Belarus, Israel, Rusia și Moldova vor juca zilnic câte trei spectacole: la orele 10.00, 12.30, 17.00.
”Un Festival Internațional al Teatrelor de Păpuși este, în primul rând, o șansă – pentru public, pentru regizori, actori, scenografi, compozitori, coregrafi, manageri, tehnicieni (și pentru critici de teatru n.a.)” consideră directorul festivalului Titus Jucov.
Festivalul va avea mai multe surprize teatrale, una din ele fiind spectacolul ”Spărgătorul de nuci” de Piotr Ceaikovski (după E.T.A. Hoffman) în viziunea păpușarilor din Baia Mare, România (regizor Traian Savinescu). O altă surpriză va fi și spectacolul ”Little Amadeus” (Micul Amadeus), adus din Israel (regizor Elit Weber). Și multe alte spectacole.
Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși Licurici 65 este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Primăria Municipiului Chișinău și Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM). Partener general Moldcell. Sponsor general Baștina-Radog.
Larisa UNGUREANU, Președintele Ligii Criticilor de Teatru din Republica Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33