Nume
Parola
Vizualizări: 4297
Amnesty International îndeamnă Preşedintele Republicii Moldova să aprobe ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale
Londra, 17 Septembrie 2010 — 15 septembrie 2010
AI Index: EUR 59/002/2010

Astăzi, Amnesty International a adresat o scrisoare Preşedintelui Republicii Moldova Mihai Ghimpu, solicitându-i să întreprindă măsurile necesare, pentru a asigura ratificarea de către Republica Moldova a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (Statutul de la Roma) cât mai urgent posibil.

Scrisoarea a fost adresată ca urmare a deciziei din săptămâna trecută, 9 septembrie 2010, a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la adoptarea legii pentru ratificarea Statutului.

„Sprijinul puternic din partea parlamentarilor pentru ratificarea statutului demonstrează angajamentul acestora faţă de justiţia internaţională, asigurând contribuţia Moldovei la acţiunile menite să pună capăt genocidului, crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război,” a declarat Christopher Keith Hall, Consultant Juridic Superior al Amnesty International.

Până a ajunge la această etapă, procesul de ratificare în Moldova a durat câţiva ani. În octombrie 2007, după o examinare a Statutului de la Roma, Curtea Constituţională a stabilit că nu există amendamente constituţionale pe care ar trebui să le ratifice Guvernul. În ianuarie 2008 proiectul de lege privind ratificarea Statutului de la Roma a fost expediat Parlamentului.

„Tot ce rămâne de făcut acum este promulgarea legii de către Preşedinte şi depunerea de către Guvern a instrumentului de ratificare la sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York,” a declarat Christopher Keith Hall. „Sperăm că acest proces va fi finalizat cu promptitudine.”

Amnesty International Moldova şi alte organizaţii ale societăţii civile au desfăşurat în cadrul unei coaliţii naţionale o campanie activă pentru ratificare.

„Odată ce probabilitatea ratificării de către Republica Moldova a Statutului este iminentă, este important ca şi Guvernul să înceapă pregătirile pentru revizuirea legislaţiei naţionale, pentru a asigura respectarea obligaţiunilor asumate în baza Statutului de la Roma în ceea ce ţine de investigarea şi persecutarea eficientă a genocidului, a crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război în instanţele naţionale şi cooperarea deplină cu Curtea Penală,” a declarat Christopher Keith Hall. “Acest proces trebuie să fie unul transparent şi să includă consultarea societăţii civile.”

De asemenea, Amnesty International a solicitat Moldovei să întreprindă în mod operativ măsurile necesare pentru ratificarea Acordului cu privire la Privilegii şi Imunităţi al Curţii Penale Internaţionale.


Premize

Curtea Penală Internaţională a fost creată la 1 iulie 2002 în vederea investigării şi persecutării genocidului, crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război. Curtea poate interveni numai atunci când autorităţile naţionale sunt incapabile sau nu doresc să acţioneze.

Statele care ratifică Statutul de la Roma îşi demonstrează astfel sprijinul pentru justiţia internaţională şi îşi asumă angajamentul pentru investigarea şi persecutarea crimelor în instanţele naţionale, precum şi pentru cooperarea deplină cu Curtea.

Până în prezent, 113 state – aproape două treimi din comunitatea internaţională – au ratificat Statutul de la Roma.

SFÂRŞIT/

Document public

Pentru informaţii suplimentare contactaţi biroul de presă al Amnesty International din Londra, Marea Britanie, la +44 20 7413 5566 sau email: press@amnesty.org
Amnesty International, 1 Easton St., London WC1X 0DW, http://www.amnesty.org


Amnesty International Moldova: c/p 209, MD-2012 Chişinău Moldova, +373 22 83 58 08, info@amnesty.md