Nume
Parola
Vizualizări: 7964
Compania SC “GELIBERT” SRL, producătorul apei potabile aqua unIQa, dezvoltă parteneriate cu mediul academic pentru realizarea studiilor ştiinţifice şi a inovaţiilor pe piaţă.
Chișinău, 5 August 2010 — “Producerea unui sistem ecologic de tratare bactericidă a apei potabile cu ultrasunet” şi “Studiul de impact al apei potabile cu conţinut de iod şi selenium asupra dezvoltării şi formării de personalitate a copiilor cu probleme de sănătate mintală” sunt două mari proiecte iniţiate şi dezvoltate de Societatea Comercială “GELIBERT” SRL împreună cu Agenţia pentru Invoaţie şi Transfer Tehnologic din cadrul Academiei de Știinţe a Moldovei.

“Am iniţiat aceste cercetări ştiinţifice împreună cu Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic pentru că ne dorim să conferim o nouă dimensiune şi noi valenţe producerii apei potabile la noi în ţară. Avem mari aşteptări de la aceste proiecte. Primordială însă rămâne a fi crearea unor noi tehnologii de tratare bactericidă a apei potabile cu ultrasunet care să purifice microbiologic apa în condiţii ecologic pure şi cu o dublă economisire a energiei. Pentru realizarea acestui proiect dorim să investim fonduri substanţiale şi să beneficiem de asistenţa experţilor aşa încât să lansăm noile instalaţii pentru procesul de tratare a apei, în cel mult un an de zile, şi, astfel, să devenim prima companie care foloseşte în producere tehnologii alternative, econome şi ecologic pure”, a relatat curatorul direcţiei Ştiinţă şi Inovare a companiei SC „GELIBERT” SRL, domnul director Dr. Vasile Bejenari.

„Vreau să punctez o constatare importantă care vizează al doilea proiect iniţiat de noi. Cercetările ştiinţifice în sec XXI au demonstrat că iodul şi seleniul posedă o eficienţă incredibilă asupra sănătăţii şi imunităţii omului. Din acest considerent, domnul academician Dr. Prof. Aurelian Gulea și domnul Dr. Prof.Grigorie Friptuleac ne-au sugerat ideea să realizăm un proiect ştiinţific inovator care să ajute copiii cu probleme de sănătate mintală să-şi formeze personalitatea prin consumul zilnic al apei potabile cu conţinut de iod şi selenium, aqua unIQa. Acest studiu ştiinţific urmează să fie realizat şi supravegheat de academicieni, profesori, experţi şi medici de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu”, Centrul Naţional de Medicină Preventivă şi Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic. Sincer, aşteptăm cu nerăbdare primele rezultate pozitive. Le vom şi face public imediat ce le vom avea” a mai adăugat domnul Bejenari.

Oficialităţile Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic susţin că Republica Moldova are nevoie de asemenea parteneriate dezvoltate între comunitatea ştiinţifică, companiile mari care administrează pieţele de desfacere şi agenţiile focusate pe inovaţii şi transferuri tehnologice. Soluţiile şi invenţiile propuse, efectele sociale, ecologice şi impactul economic oferite de aceste proiecte şi parteneriate ştiinţifice sunt, în acelaşi timp, neverosimile şi vitale pentru ţara noastră.