Nume
Parola
Vizualizări: 3767
50 de desene împotriva exploatării prin muncă – produsul muncii copiilor într-o tabără de vară
Vadul lui Vodă, 5 Iulie 2010 — 50 de desene colorate şi cunoştinţe mai multe despre cum să te protejezi împotriva exploatării prin muncă – acestea sunt câteva dintre produsele la care au muncit copiii şi adolescenţii în timpul unor sesiuni de instruire, desfăşurate cu sprijinul Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) din Moldova.

Copiii şi adolescenţii au discutat, de asemenea, despre beneficiile educaţiei şi despre riscurile muncilor grele şi periculoase, în cadrul taberei de vară, organizată între 27 iunie şi 7 iulie 2010, de „Salvaţi Copiii” Moldova, cu asistenţa financiară a Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Mesajul pe care îl promovează în Moldova Federaţia Patronatelor din Agricultură – „Locul copilului este în şcoală, iar munca lui e cartea” – a fost explicat copiilor şi tinerilor de către Eugenia Ganea, Coordonator al proiectului de combatere a muncii copilului în agricultură. „Prin educaţie de calitate poate fi întrerupt cercul vicios al sărăciei. Formele exploatatoare ale muncii copilului nu vor creşte profiturile: pierd şi produsele în calitate şi, mai important, pierde viitorul copiilor”, a menţionat Eugenia Ganea.

Sesiunile taberei de vară de la Vadul lui Vodă, axate pe subiecte precum educaţia civică, drepturile copilului, inclusiv dreptul la protecţie împotriva exploatării economice, au fost susţinute de FNPAIA, care a oferit copiilor resursele sale informaţionale, elaborate în comun cu Agenţia de comunicare „URMA ta”: broşura „7 lucruri importante despre munca copilului” şi cartea „Eforturi ale patronilor agricoli din Moldova în combaterea muncii copilului: cronică umană”.

Sesiunile de instruire au fost moderate de cei 24 voluntari, care au beneficiat de un curs vast de instruire, organizat anterior, la Vadul lui Vodă, în cadrul unui parteneriat dintre ONG „Salvaţi Copiii” Moldova, UNHCR şi FNPAIA.

Taberele de vară, organizate deja mai mulţi ani la rând în parteneriat de „Salvaţi Copiii” şi FNPAIA sunt o ocazie potrivită pentru adulţi de a le vorbi copiilor şi a discuta deschis despre riscurile cu care se confruntă copiii şi despre soluţiile la toate acestea. Vasile Batcu, Preşedintele „Salvaţi Copiii” Moldova, a menţionat că şi copiii refugiaţi sunt un grup vulnerabil, care pot fi cu uşurinţă expuşi exploatării, inclusiv exploatării economice.

Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară a lansat, în 2005, proiectul FNPAIA „Combaterea muncii copiilor în sectorul agricol al Moldovei”, realizat cu sprijinul Biroului Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru Activităţi cu Organizaţiile Patronale (ILO-ACT/EMP) şi implementat cu susţinerea Guvernului Norvegiei.

Info:

FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, b. 1309-1310, Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: 21.00.85. Fax: 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org
E-mail: eganea@uap.md,
munca.copilului.e.cartea@gmail.com