Vizualizări: 4465
Proiect de consolidare a serviciilor sociale integrate
Bălţi, 25 Iunie 2010 — Consiliului Municipal Bălţi a aprobat, joi, 24 iunie, Memorandumul de colaborare dintre UNICEF, Primăria de Bălţi, Institutul de Reforme Penale şi Asociaţia SOMATO din Bălţi.
În baza acestui memorandum instituţiile respective vor derula un proiect cu durata de 15 luni, suportul financiar, în valoare de circa 800 mii de lei, fiind acordat de UNICEF (Agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Copii).
Proiectul prevede alocarea unor fonduri Primăriei de Bălţi, care urmează să creeze un centru de resurse în domeniul activităţilor cu copii şi familiile vulnerabile. Autorităţile se vor angaja să asigure schimbul de experienţă dintre asistenţii sociali locali şi din alte comunităţi.
Asociaţia SOMATO va desfăşura un şir de activităţi în cadrul proiectului, acestea axându-se pe elaborarea unor materiale metodologice şi promoţionale. Asociaţia va instrui asistenţii sociali şi toţi vicedirectorii şcolilor din oraşul Bălţi.
Institutul de Reforme Penale va asigura activităţi ce ţin de consolidarea capacităţilor centrelor comunitare pentru copii şi va elabora programe de prevenire a delicvenţei juvenile şi reintegrarea copiilor aflaţi în conflict cu legea.
Consolidarea sistemului local de referinţă pentru a asigura identificarea precoce a copiilor vulnerabili şi accesul acestora la servicii necesare este principalul scop al proiectului. Activităţile din proiect se vor axa pe îmbunătăţirea comunicării şi cooperării dintre sectoare, pentru a preveni „pierderea” copiilor şi adolescenţilor vulnerabili.
# # #
Persoană de contact, Jana Chihai, preşedinta Asociaţiei SOMATO, tel.: +/231/35089

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33