Nume
Parola
Vizualizări: 4227
Belgia va adera la Centrul Comun de Vize de la Chişinău
4 Septembrie 2009 — La 4 septembrie curent, dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dl Leo D’Aes, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Belgiei în Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au evidenţiat bunele relaţii existente între RM şi Belgia, marcate de dinamism şi cooperare reciproc avantajoasă, menţionînd necesitatea diversificării dialogului cu entităţile federale belgiene în domenii de interes comun.

Exprimîndu-şi satisfacţia faţă de dezvoltarea ascendentă a relaţiilor bilaterale, Viceministrul a ţinut să menţioneze că preconizata vizită la Chişinău, la începutul anului viitor, a şefului diplomaţiei belgiene, dl Yves Leterme, va deschide noi perspective pentru conlucrarea dintre cele doua ţări atît în domeniul politic, cît şi cel economic.

Un alt subiect al discuţiei l-a constituit dialogul moldo-comunitar, perspectivele de aprofundare a acestuia, inclusiv modalităţile de interacţiune pe parcursul Preşedinţiei belgiene la UE, în a doua jumătate a anului viitor.

În mod special, au fost abordate aspecte referitoare la negocierea noului Acord moldo-comunitar, lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii RM, precum şi începutul pregătirilor pentru negocierile Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Ambasadorul Belgiei a informat despre încheierea procedurilor necesare privind aderarea ţării sale la Centrul Comun de Vize de la Chişinău, care va avea loc în primele luni ale anului 2010.

Direcţia Mass-media şi Relaţii cu Publicul