Vizualizări: 3954
PROIECTE COMUNE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII
Chisinau, 19 Iunie 2009 — În vederea promovării măsurilor de întărire a încrederii, actualmente, prin intermediul grupurilor de lucru create în acest scop la Chişinău şi Tiraspol, în localităţile din stînga Nistrului se implementează un şir de proiecte în domeniul sănătăţii şi sfera socială, prin extinderea programelor naţionale şi internaţionale respective.
Printre cele mai relevante exemple în acest sens pot fi menţionate proiectele vizînd realizarea măsurilor de control şi profilaxie a tuberculozei şi HIV/SIDA; instruirea personalului instituţiilor medico-sanitare de asistenţă medicală primară; dezvoltarea capacităţilor privind sănătatea reproductivă şi planificarea familiei; realizarea programului privind vaccinarea populaţiei; consolidarea serviciului de reanimare şi terapie intensivă a instituţiilor medicale, reieşind din trecerea înregistrării naşterii copiilor cu masa de la 500 grame şi termenului de gestaţie de 22 săptămîni; dezvoltarea centrului de sînge din Tiraspol, secţiilor de transfuzie a sîngelui a spitalului orăşenesc din Bender şi spitalului raional din Rîbniţa, ca parte componentă a proiectului „Securitatea transfuzională în Republica Moldova”; informarea populaţiei privind măsurile de profilaxie a noului virus gripal A(H1N1); implementarea regulilor medico-sanitare internaţionale.
Se preconizează, de asemenea, realizarea, cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Moldova şi Uniunii Europene, a două proiecte importante privind dezvoltarea sistemului perinatal prin crearea Centrului Perinatal de nivelul II în Tiraspol, precum şi îmbunătăţirea securităţii transfuziei de sînge şi a preparatelor din sînge în localităţile din stînga Nistrului.
Realizarea proiectelor în cauză are menirea de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din regiunea transnistreană şi sprijinirea acesteia în soluţionarea problemelor cu care se confruntă, precum şi la consolidarea oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi la întărirea măsurilor de încredere.
###
Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2279
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33