13 Aprilie 2009 — Reţinerea generală care este atestată în cazul poziţiei UE şi SUA vizavi de criza politică emergentă din Republica Moldova poate fi determinată nu atât de incapacitatea acestora de a se antrena activ în procesul de mediere, cât de incertitudinea cu privire la rolul şi locul Europei de Est, per ansamblu, iar în particular, din considerentul prezenţei active a Rusiei în această regiune. Recenta Declaraţie oficială a Trio Preşedinţiei UE - Franţa, Cehia şi Suedia- confirmă persistenţa unei poziţii moderate şi de esenţă ezitante din partea Bruxellului, care se rezumă la reiterarea continuităţii colaborării moldo-comunitare, cu implicarea Reprezentantului Special al UE în RM; solicitarea restabilirii relaţiilor de bună vecinătate cu România/UE; şi îndemnul pentru respectarea libertăţilor constituţionale şi abţinerea de la violenţe [1]. În realitatea, decodificarea limbajului dimplomatic utilizat de oficialii europeni ne permite să evidenţiem trei elemente majore din care reiese actuala abordare europeană a conjuncturii din Moldova: - Adoptarea unei poziţii mai mult neutre şi imparţiale faţă de starea de fapt din sfera politică a RM, pentru a nu cauza abandonarea de către PCRM a angajamentelor faţă de Bruxelles, în special în materie de politică externă (orientarea definitivă a vectorului extern spre Est) şi de securitate (păstrarea elementelor existente în procesul de negocieri: formatul "5+2" etc.). - UE acţionează proactiv şi hotărât în vederea păstrării şi atenuării imaginii sale pe plan regional şi internaţional de actor internaţional capabil. În primul rând, aceasta este îngrijorată de faptul că un stat membru al UE- România (inclusiv cetăţenii români)- este acuzat de "implicare" şi/organizare de diversiuni şi acţiuni anti-constituţionale împotriva autorităţilor legale ale unei ţări vecine, ceea ce poate discredita politica europeană de vecinătate, dar şi procesele integraţioniste europene regionale (Balcanii de Vest şi Europa de Est). Pe de altă parte, oficialii europeni riscă să-şi compromită iniţiativele sau calitatea UE de contribuitor global de securitate şi stabilitate, ca urmare a unei lovituri de imagine contra misiunilor europene desfăşurate în diferite colţuri ale lumii. Astfel, solidaritatea UE faţă de România, în situaţia în care ultima este acuzată de forme grave de amestec în afacerile interne ale RM (nu doar de Chişinău, dar şi de Moscova), ţine în prim plan de interesul major al europenilor pentru diluarea retoricii de discreditare faţă de UE prin prisma cazului României, decât reducerea tensiunilor de facto în relaţiile moldo-române tradiţional belicoase. - Demersul european în privinţa libertăţilor constituţionale şi renunţarea la violenţă relevă încercarea deocamdată timidă a europenilor de a evita escaladarea situaţiei în RM după modelul Armeniei (2008), nu numai pentru că este ameninţată stabilitatea politică şi de securitate din proximitatea imediată, dar şi pentru că această "deflagraţie" poate conduce la dezgheţarea unui conflict regional mult mai periculos pentru UE şi NATO (conflictul transnistrean). Această temere este cel puţin rezonabilă, dacă nu pe deplin fezabilă, deoarece există deja o cerere din partea Tiraspolului de a complementa trupele de pacificatori ruşi, iar Rusia a declarat că va "facilita" realizarea scenariului de "suveranizare" a regiunii transnistrene în caz de necesitate. Mai mult decât atât, europenii sunt conştienţi de faptul că factorul rusesc este în orice caz exploziv în această regiune, iar actuala criză ar putea cauza repetarea experienţei georgiene ("cazul Osetiei de Sud şi a Abhaziei"), sub pretextul apărării cetăţenilor ruşi de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest sens, fluxuri informaţionale puternice sunt canalizate către opinie publică din RM, prin sursele mass-media locale şi cele ruseşti. Din ceea ce are loc pe teren putem observa că comuniştii, iar pe de altă parte - Kremlinul, îşi asigură un mediu socio-psihologic favorabil pentru a acţiona eventual pe cale armată împotriva protestatarilor, opoziţiei politice, dar şi a elementelor unioniste sau pro-româneşti din Republica Moldova. Cu precădere, al treilea aspect identificat în cea mai recentă Declaraţie emisă de UE se poziţionează pe primul loc în planurile de acţiuni dezvoltate în prezent la Bruxelles. În orice caz, pentru a nu condiţiona eventuala derulare a versiunii "Osetiei de Sud" în vecinătatea sa imediată, europenii ar putea fi tentaţi să tolereze acţiunile autorităţilor moldovene de anihilarea a protestarilor „anti-constituţionali”, mai ales că Rusia lobează activ această idee. Totodată, UE se află sub presiunea procesului general de relansare a relaţiilor cu Moscova, care în prezent sunt problematice pe motivul crizei gazelor de la începutul anului curent. Adiţional, degradarea situaţiei în RM nu este convenabilă europenilor, deoarece poate duce la destabilizarea întregii regiuni, în special a Ucrainei confruntate cu crize politică şi economică. Proporţiile acestor consecinţe pot fi catastrofale, reieşind din faptul că în această zonă cuprinde nu numai regiunea transnistreană, dar şi Crimeea, iar starea este şi mai sensibilă din cauza urmărilor recesiunii economice tot mai vizibile. Prin urmare, UE este nevoită să îşi revizuiască poziţia faţă de RM şi regiune în întregime pentru a preveni scenariile pesimiste, chiar dacă iniţial a salutat rezultatele alegerilor din 5 aprilie 2009 [2]. Această remaniere de abordări nu a fost prevăzută de Bruxelles, de aceea acesta este nevoit să se mobilizeze, reorganizeze şi să acţioneze post factum, la fel ca în circumstanţele războiului din Caucaz (7-12 august 2008), crizei gazelor (iarna anului 2009). Probabil, europenii au considerat că opţiunea finală a alegătorilor moldoveni, prognozabilă cu mult timp înainte de alegeri, a fost una avantajoasă. Chiar dacă PCRM-ul reprezenta pentru UE un partener contradictoriu, oricum această forţă politică era mult mai credibilă şi adecvată, decât partidele din opoziţie care puteau determina aprofundarea urmărilor crizei economice iminente, dar şi erau acreditate drept pro-româneşti şi “diletante” (PL şi PLDM sunt partide tinere, iar AMN este o forţă compromisă, în special după alegerile din 2005, când a colaborat activ cu Moscova) etc. Cotarea bună a comuniştilor de către europeni poate rezulta http://cenusadi.wordpress.com/2009/04/11/occidentul-a-fost-ezitant-si-pana-la-alegerile-din-5-aprilie-2009/