Vizualizări: 3782
Declaraţia organizaţiilor mass media în legătură cu faptul îngrădirii liberei circulaţii pentru jurnalişti
Chişinău, 8 Aprilie 2009 — Organizaţiile de media protestează în legătură cu interdicţia de intrare pentru jurnaliştii care veneau să reflecte evenimentele din R. Moldova.
La 7 aprilie, cel puţin 18 jurnalişti care circulau dinspre România spre Chişinău au fost opriţi şi întorşi din drum de la punctele Galaţi-Giurgiuleşti şi Oancea-Cahul, conform datelor Agenţiei de Monitorizare a Presei - ActiveWatch din România şi Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie. Vameşii moldoveni au invocat defecţiuni ale sistemului computerizat şi le-au solicitat jurnaliştilor mai multe acte: invitaţii scrise, asigurări medicale speciale, acreditări de presă din partea Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) de la Chişinău, în timp ce pentru a trece frontiera dintre România şi R. Moldova e necesară doar prezentarea paşaportului.
Jurnaliştii reprezentau agenţiile Associated Press, EPA, France Press, Intact Images, NewsIn, Mediafax, Reuters, ziarele Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Ziua şi postul de televiziune Realitatea TV.
Organizaţiile media sunt îngrijorate de acţiunile autorităţilor moldovene prin care acestea îngrădesc libera circulaţie a jurnaliştilor şi le cheamă să respecte obligaţiile asumate de către Republica Moldova prin semnarea tratatelor şi convenţiilor europene.
Cerem autorităţilor moldovene să înceteze îngrădirea drepturilor omului, şi anume dreptul la libertatea exprimării şi acces la informaţie, precum şi dreptul la libera circulaţie a persoanelor.
Conform legislaţiei naţionale, jurnaliştii străini au nevoie de acreditare doar pentru a avea acces la informaţiile oficiale şi doar dacă doresc să fie acreditaţi în calitate de corespondenţi permanenţi în Republica Moldova.
Autorităţile trebuie să înlesnească jurnaliştilor accesul la evenimentele importante care au loc în Republica Moldova pentru a informa în mod obiectiv opinia publică internaţională.
Chişinău, 8 aprilie 2009
Centrul Independent de Jurnalism
Asociaţia Presei Independente
Centrul de Investigaţii Jurnalistice
Centrul „Acces-info”
Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova
Uniunea Jurnaliştilor din Moldova
Asociaţia Presei Electronice
Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33