Nume
Parola
Vizualizări: 4678
AMN avertizeaza: viticultorii ar putea protesta la Sarbatoarea Vinului!
Chisianu, 19 Septembrie 2008 — Alianta „Moldova Noastra” reclama ignoranta absoluta a Guvernului GRECEANII fata de problemele grave cu care se confrunta viticultorii din Republica Moldova si acuza puterea comunista de organizarea constienta a falimentarii producatorilor autohtoni de struguri. AMN a declarat in repetate randuri ca un cataclism mai mare decat seceta sau inundatiile, pentru agricultura moldoveneasca este actuala clica corupta si iresponsabila, care sub masca de comunisti au inselat alegatorii nostalgici si compromit institutiile centrale ale statului. O dovada actuala a acestui adevar o constituie interventiile ilegale, contrare drepturilor omului, libertatilor economice si obligatiunilor impuse de Organizatia Mondiala a Comertului in domeniul realizarii, exportului si importului de struguri. In pofida rezultatelor inalte, obtinute in sector datorita conditiilor climaterice bune din acest an pentru vita-de-vie, taranii intampina dificultati enorme in comercializarea roadelor din cauza crizei prelungite din industria vinicola. Iar statul, in loc sa dezvolte politici de asanare, actioneaza distructiv, devenind complice la falimentarea viticultorilor. In timp ce majoritatea fabricilor de vin refuza sa achizitioneze strugurii, iar unele platesc doar cca 1,8 lei pentru soiurile albe europene si 2,30 lei pentru cele rosii, Agentia „Moldova-Vin” impune restrictii si la negocierea preturilor de export. Acest fapt compromite incheierea acestor tranzactii, avantajoase pentru producatori datorita pretului mai mare si a achitarilor disciplinate. De asemenea, exportatorii acuza presiunea fiscala exagerata, de altfel, ca si importatorii, care spun ca li se percepe T.V.A. de 0,8 lei pe kilogram la soirile albe si 1 leu la cele rosii. In loc sa sustina domeniul, „Moldova-Vin” contribuie la distrugerea lui pe toate planurile. Informam opinia publica despre faptul ca Asociatia producatorilor de struguri bate alarma in legatura cu situatia critica expusa mai sus si cu politicile de stat contraproductive in domeniu. Liderul asociatiei, dl Sergiu VESCA, a adresat o scrisoare si in adresa Comisiei pentru agricultura si industrie alimentara a Parlamentului. Presedintele Comisiei, deputatul AMN, dl Valeriu COSARCIUC, inca pe 11 septembrie a solicitat Guvernului, personal Prim-ministrului, dna Zinaida GRECEANII, sa prezinte propriile date si masurile intreprinse in sustinerea producatorilor de struguri. Ne exprimam indignarea fata de faptul, ca pana in acest moment reactiile din partea executivului lipsesc, in timp ce criza se acutizeaza. Daca guvernantii vor pastra aceiasi atitudine, producatorii de struguri ameninta sa organizeze actiuni de protest la nivel national, pentru care Alianta „Moldova Noastra” declara din start sustinerea sa totala. In aceste conditii, si patronul „Sarbatorii Vinului”, anuntata pentru 11-12 octombrie, ar trebui sa aiba grija, caci anul acesta ea poate fi marcata prin cu totul alte manifestari, decat cele pompoase, pe care le programeaza cu cinism aceleasi oficialitati, care-si bat joc de viticultori! 19 septembrie 2008 Centrul de Presa al AMN