Nume
Parola
Vizualizări: 4933
Grupul de lucru în domeniul Dezvoltare urbană / Revitalizare urbană din Regiunea de Dezvoltare Nord elaborează un concept de proiect
Bălți, 7 Aprilie 2021 — Membrii grupului de lucru (GL) în domeniul Dezvoltare urbană / Revitalizare urbană, din care fac parte membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord, s-au întrunit, în perioada 2-6 aprilie 2021, în cadrul a două sesiuni online pentru a dezvolta împreună un concept de proiect specific domeniului.

În cadrul primei întruniri online, care a avut loc în data de 2 aprilie a.c., Igor Malai, expert în domeniul dezvoltării urbane/revitalizarea urbană, a prezentat procesul de dezvoltare urbană / revitalizarea urbană în Republica Moldova, precum și documentele de politici la nivel național. Totodată, expertul s-a referit la experiența Poloniei în acest domeniu și a trecut în revistă bunele practici ale orașelor din Republica Moldova, implicate în procesul de revitalizare urbană, referindu-se în mod special la situația Regiunii de Dezvoltare Nord în domeniu.

Reuniți într-un grup de lucru și ghidați de expertul Igor Malai, participanții la întrunirea online, printre care și președintele CRD Nord, Vasile Secrieru, au elaborat arborele problemei. Ulterior, în cadrul unui brainstorming, ei au selectat probleme și idei comune pentru elaborarea unui concept de proiect.

La cea de-a doua sesiune a grupului de lucru, care a avut loc în data de 6 aprilie a.c., participanții au fost implicați, în mare parte, în activități practice. Cu această ocazie, ghidați de experta Veronica Savin, membrii GL au formulat obiectivele conceptului de proiect, au identificat grupurile-țintă și a beneficiarii proiectului, au stabilit acțiunile/activitățile conceptului de proiect și au setat produsele/rezultatele acestuia.

Implicată în lucrările acestui GL, șefa ADR Nord, Maria Prisacari, i-a încurajat pe participanți să contribuie plenar în activitățile planificate, întrucât de acest lucru depinde calitatea conceptului de proiect și șansele acestuia de a obține finanțare și a fi implementat cu succes în una dintre localitățile urbane din regiune.

Din GL în domeniul Dezvoltare urbană / Revitalizare urbană fac parte 12 membri ai CRD Nord. Activitățile în care sunt implicați membrii acestui GL se desfășoară în contextul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare din Regiunea de Dezvoltare Nord”, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ Moldova. În Regiunea de Dezvoltare Nord, în cadrul aceluiași proiect, au mai fost create două GL, din care fac parte membri ai CRD Nord: în domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare și în domeniul Sporirea atractivității turistice.

www.adrnord.md