Nume
Parola
Vizualizări: 3397
ÎN ATENŢIA JURNALIŞTILOR DIN PRESA SCRISĂ
Chişinău, 24 Februarie 2009 — Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), în parteneriat cu BBC World Service Trust, anunţă înscrierea la programul de instruire „Reflectarea tematicii transnistrene în presa scrisă”, care se va desfăşura în perioada 20 – 24 MARTIE 2009, la Chişinău. Programul de instruire va fi moderat de către jurnalistul britanic Jonathan Steele, editorialist la ziarul “The Guardian”. În calitate de reporter, a transmis din diverse regiuni de conflict, printre care Africa de Sud, America Centrală, Afganistan, Irak, Europa de Est şi Sud - Est ş.a. A condus birourile din Washington şi Moscova ale ziarului „The Guardian”. Autor al câtorva lucrări de politică internaţională, inclusiv cu referire la Europa de Est şi Federaţia Rusă. La acest program de instruire se pot înscrie jurnalişti cu experienţă în presa scrisă, care scriu la tema indicată. Doritorii de a participa la program sunt rugaţi să depună, până la 10 MARTIE, CV-ul şi 2 materiale proprii despre problematica transnistreană. Dosarul de înscriere poate fi trimis la e-mail: coordonator@ijc.md sau ncocean@ijc.md, fax: (022) 22 66 81. Programul de instruire este organizat în cadrul proiectului „Poduri peste Nistru: acţiuni comune ale mass-media în vederea soluţionării conflictului transnistrean”, cu susţinerea financiară a Fondului Global pentru Prevenirea Conflictelor al Guvernului Marii Britanii. Relaţii la tel. (022) 21 36 52, 22 75 39. Persoane de contact: Maria Praporşcic şi Natalia Cocean.