Nume
Parola
Vizualizări: 3397
Asociaţia SOMATO consemnează zece ani de activitate
Bălţi, 18 Februarie 2009 — Asociaţia SOMATO, cu sediul în municipiul Bălţi, consemnează un deceniu de activitate în domeniul sănătăţii mintale. „Pe parcursul acestor zece ani de activitate am derulat mai multe proiecte de pionierat în domeniul sănătăţii mintale şi am reuşit să convingem autorităţile locale şi naţionale de necesitatea creări unor servicii comunitare pentru persoane cu tulburari mintale”, spune Jana Chihai, directorul executiv al Asociaţiei. Cu prilejul celor zece ani de activitate, Asociaţia SOMATO declară că va continua să rămână fidelă valorilor general-umane, iar echipa va da dovadă de receptivitate la nevoile „celor mai trişti ca noi”. Asociaţia SOMATO şi-a început activitatea la 18 februarie 1999. Promovează o atitudine pozitivă şi prietenoasă faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală şi contribuie la reabilitarea psiho-socială a acestora. În septembrie 2000, Asociaţia SOMATO a fondat primul Centru de sănătate mintală din Moldova. În prezent, Centrul, care din 2004 are statut de instituţie publică, este un serviciu de alternativă de asistenţă socială în domeniul sănătăţii mintale, fiind finanţat din bugetul municipiului Bălţi. Din 2005, Asociaţia SOMATO a creat şi administrează Centrul Advocacy în Sănătate Mintală, o structură de pionierat în domeniul sănătăţii mintale din R. Moldova. În cadrul Asociaţiei funcţionează cinci programe pentru beneficiari şi rudele acestora. Asociaţia SOMATO a jucat un rol important în iniţierea reformei sistemului de sănătate mintală din R. Moldova, devenind un instrument eficient de advocacy şi lobby din domeniul respectiv. Pe parcursul celor zece ani de activitate, Asociaţia SOMATO a derulat mai bine de 25 de proiecte. Pentru mai multe informaţii despre activităţile Asociaţiei SOMATO, accesaţi, vă rugăm, http://www.somato.md