Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 971 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5032
Chişinău, 26 Iulie 2013 — Acordul de colaborare între Poşta Moldovei şi Poşta Română prevede cooperarea în domeniul automatizării oficiilor poştale, dezvoltării e-comerţului, armonizării serviciilor poştale naţionale cu standardele europene.
Acordul bilateral a fost semnat astăzi de către directorii celor două instituţii, Ştefan Munteanu şi Ion Smeeianu.
Acordul bilateral a fost semnat astăzi de către directorii celor două instituţii, Ştefan Munteanu şi Ion Smeeianu.
Vizualizări: 1797
Bălți, 26 Iulie 2013 — A fost lansat Parcul Industrial „Răut” (PI „Răut”), cu ocazia unei ședințe ad-hoc, organizată de Ministerul Economiei. La eveniment au participat factori de decizie din mai multe ministere, inclusiv de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, reprezentat de viceministrul Liviu Oboroc, precum și autoritățile publice locale, care și-au manifestat deschiderea de a acorda în locațiune, pe un termen de 30 de ani, terenul pentru dezvoltarea parcului industrial.
Vizualizări: 4893
Chişinău, 26 Iulie 2013 — Pentru a accesa rapid serviciul pompieri şi salvare, poliţie, asistenţa medicală şi intervenţie în cazul avarierii reţelei de gaz, cetăţenii Republicii Moldova vor putea folosi numărul unic pentru apeluri de urgenţă - 112. Apelul va fi gratuit atât de pe telefonul mobil, cât şi de pe cel fix.
Vizualizări: 4976
Chişinău, 24 Iulie 2013 — Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor mizează, inclusiv pe suportul Republicii Coreea în realizarea Strategiei „Moldova Digitală 2020”, document ce a fost transmis spre aprobare la Guvern.
Declaraţia a fost făcută de viceministrul TIC, Vitalie Tarlev, în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Societate Informaţională din Coreea (NIA).
Declaraţia a fost făcută de viceministrul TIC, Vitalie Tarlev, în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Societate Informaţională din Coreea (NIA).
Vizualizări: 4337
Chișinău, 24 Iulie 2013 — Pe 24 iulie 2013, la Chișinău, Camera de Comerț și Industrie a Moldovei și Camera de Comerţ şi Industrie a Turkmenistanului au semnat un Memorandum de înţelegere în vederea intensificării relațiilor de colaborare. Evenimentul a avut loc în contextul vizitei în Moldova, în perioada 24-25 iulie curent, a unei delegații oficiale, condusă de preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
Vizualizări: 10130
24 Iulie 2013 — Cinci angajaţi ai spitalului raional din Orhei, precum şi managerul energetic al Consiliului Raional, învaţă modul de operare al sistemului inteligent de monitorizare a consumului de energie, instalat în iulie 2013, precum şi utilizarea datelor colectate, pentru a economisi cât mai mult.
Reţeaua de contoare a fost montată în cadrul unui proiect-pilot implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat şi cu sprijinul financiar al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Reţeaua de contoare a fost montată în cadrul unui proiect-pilot implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat şi cu sprijinul financiar al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Vizualizări: 11260
Dondulşeni, 24 Iulie 2013 — Mai mule persoane publice din țară s-au aflat luni într-o vizită de lucru în comunitățile raionului Dondușeni, unde au fost renovate spații publice, a fost deschis un Centru de sănătate și au fost demarate lucrările de reabilitare a celui mai mare parc din Moldova.
În satul Corbu, Dondușeni, printr-un efort comun al comunității și partenerilor a fost renovat sistemul de încălzire al gimnaziului și reparată sala de sport, iar la festivitatea de încheiere a acestor lucrări au participat Președintele PLDM, Vlad Filat, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, și Viceministrul Sănătății, Octavian Grama.
În satul Corbu, Dondușeni, printr-un efort comun al comunității și partenerilor a fost renovat sistemul de încălzire al gimnaziului și reparată sala de sport, iar la festivitatea de încheiere a acestor lucrări au participat Președintele PLDM, Vlad Filat, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, și Viceministrul Sănătății, Octavian Grama.
Vizualizări: 6427
24 Iulie 2013 — Pe parcursul lunii iulie curent au avut loc conferinţe teritoriale ale PSRM în majoritatea raioanelor Moldovei.
În perioada respectivă, rîndurile PSRM s-au majorat cu circa 2000 de persoane.
În perioada respectivă, rîndurile PSRM s-au majorat cu circa 2000 de persoane.
Vizualizări: 11200
Washington, D.C., 23 Iulie 2013 — Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) lansează cea de-a 16-a ediție a Indexului Sustenabilităţii Organizaţiilor Societății Civile și își exprimă recunoștința față de toate organizațiile societății civile (OSC) active din regiune. Ediția de anul acesta cuprinde evenimentele care au avut loc pe parcursul anului 2012.
Vizualizări: 12690
23 Iulie 2013 — Partidul Socialiştilor din Republica Moldova dezaprobă în cel mai categoric mod decizia majorității parlamentare de a opera modificări în Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, precum şi excluderea din lista bunurilor nepasibile de privatizare din patrimoniul statului a peste 70 de întreprinderi cu capital de stat cu caracter strategic, cum ar fi: S.A.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2434
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1672
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1358
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
