Nume
Parola
Vizualizări: 3503
Ruşii şi ucrainenii vin la PE, la a doua reuniune extraordinară dedicată crizei gazelor
Strasbourg, 13 Ianuarie 2009 — Reprezentanţi politici de rang înalt, ruşi şi ucraineni, vor participa marţi, la cea de-a doua întâlnire extraordinară comună a Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET) şi a Delegaţiilor PE pentru relaţiile cu Ucraina respectiv Rusia. Ca şi prima reuniune de acest fel din 2009, care a avut loc joi 8 ianuarie, întâlnirea va fi co-prezidată de Adrian Severin, preşedintele Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Ucraina. "Vom dezbate, la nivel politic, situaţia din prezent, ţinând cont de ultimele evoluţii şi de complicaţiile intervenite între timp. Am primit asigurări că, de această dată, partea rusă va veni, fiind reprezentată de Constantin Kosachev, preşedintele Comisiei de afaceri externe a Dumei de stat, şi de Valeriy Yazev, vicepreşedinte al Dumei şi preşedinte al Societăţii ruse de gaz. Va putea fi astfel expus respectiv dezbătut şi punctul de vedere al ruşilor. Din partea ucraineană va participa Borys Tarasiuk, preşedintele Comisiei de integrare europeană a Parlamentului de la Kiev", a declarat, luni seară, Severin. "Totodată, în plenul Parlamentul European, va avea loc, miercuri, o dezbatere referitoare la furnizările de gaze, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului UE şi ai Comisiei Europene", a amintit preşedintele Delegaţiei europarlamentare PSD. Cea de-a doua reuniune extraordinară comună AFET-Delegaţiile UE-Ucraina respectiv UE-Rusia va avea loc marţi 13 ianuarie, de la ora 15 a Strasbourg-ului (16 a României). Componenta politică a Delegaţiei ruseşti nu a participat la reuniunea extraordinară din 8 ianuarie, invocând probleme de zbor. Nici directorul Gazprom Alexei Myller nu a venit în PE săptămâna trecută, fiind evocată prelungirea unei întâlniri la Comisia Europeană.