Vizualizări: 3982
Teleradio-Moldova face parte din cartelul mediatic dirijat de PCRM
Chisinau, 8 Ianuarie 2009 — În baza observaţiilor din ultimele luni ale anului 2008, confirmate prin datele Serviciului de Monitorizare a Presei din cadrul AMN, atrag atenţia autorităţilor electorale, autorităţii de reglementare în domeniul audiovizualului, consiliului de observatori al IPNA, opiniei publice interne şi observatorilor internaţionali asupra unui fapt inacceptabil din punctul de vedere al legii şi al corectitudinii viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova: Compania „Teleradio-Moldova” activează în cadru unui cartel mediatic neformal, subordonat actualei Puteri, care lucrează la lustruirea imaginii guvernanţilor şi la denigrarea opoziţiei, în primul rând a Alianţei „Moldova Noastră” – o adevărată „spălare a creierilor”, la care sunt supuşi cetăţenii ţării.
Cei care reeditează acest procedeu monstruos sunt tehnologi electorali de la centrul „Alegeri 2009”, consilierii lui Voronin coordonând politicile editoriale la posturile de televiziune NIT, N4, MIR, agenţiile Omega, Moldpres, Novosti-Moldova, alte resurse media, printre care şi EU TV, şi TV Moldova 1. Dimensiunea acestei probleme depăşeşte limitele unor confruntări politice, reprezentând o violare a opiniei publice, a valorilor democratice, a legislaţiei în vigoare şi a standardelor europene. Aceste aprecieri le confirmă realitatea de zi cu zi:
- TV Moldova 1, deopotrivă cu EU TV şi alţii, au amplificat crearea imaginii pozitive a coaliţiei Roşca-Voronin, reflectând aproape exclusiv evenimentele cu participarea conducerii comuniste, a deputaţilor din fracţiunea comunistă şi a aliaţilor acestora, a liderului comunist, în special;
- În acelaşi timp, e limitat drastic spaţiul în care formaţiunile de Opoziţie îşi pot expune punctul de vedere, mai ales pe marginea chestiunilor şi a evenimentelor ce vizează Puterea;
- TV Moldova 1 participă activ în derularea unui proiect comun al presei pro-comuniste, ce are obiectivul de a crea artificial imaginea de dezbinare în tabăra partidelor de opoziţie, punând pe post, odată cu NIT, N4 şi alţii, în aceleaşi zile, aceleaşi replici scoase din context ce amplifică această aparenţă;
- TV Moldova 1 amplifică maximal promovarea sondajelor de opinie favorabile comuniştilor şi ascunde de public datele cercetărilor, sau ale analizelor, care sunt nefavorabile actualei guvernări, aplicând acelaşi procedeu împreună cu toate mediile cartelului pro-comunist;
- TV Moldova 1 a răspuns invitaţiei la conferinţa de totalizare a Fracţiunii parlamentare AMN din 23 decembrie, ca şi toate celelalte medii pro-comuniste, dar, în aceiaşi concordanţă cu ele, a renunţat să difuzeze pe post relatarea de la acest eveniment, pentru că mesajul ei era nefavorabil Puterii;
- Deşi a avut reporteri la încheierea sesiunii Parlamentului Republicii Moldova, TV Moldova 1 a ascuns de public faptul că formaţiunile de opoziţie au boicotat şedinţa în semn de protest faţă de abuzurile coaliţiei roş-oranj, procedând absolut la fel ca şi NIT, Omega şi alţii.
Pentru a ilustra amploarea controlului centralizat, exercitat de coaliţia roş-oranj de la guvernare asupra mass-media şi, în special, asupra televiziunilor, anexăm la această declaraţie şi câteva diagrame sugestive, pe baza datelor Serviciului de monitorizare al AMN. Ele arată că la TV Moldova 1 şi NIT avem acelaşi dezechilibru în favoarea PCRM şi a guvernării. Pentru comparaţie, reflectarea partidelor în ştiri la posturile libere, Pro TV şi TV 7, este mult mai echilibrată şi pluralistă.
De altfel, o politizare fără precedent se atestă şi la EU TV, fostul post public din Chişinău controlat acum de PPCD, fapt reflectat în notificarea Centrul de Presă al AMN.
Alianţa „Moldova Noastră” sesizează instituţiile internaţionale, în special Consiliul Europei, că în locul democratizării promise autorităţile roş-oranj au impus un control politic cvasi-total asupra principalelor posturi audiovizuale în pragul alegerilor parlamentare 2009. Considerăm o necesitate urgentă readucerea politicii editoriale a Companiei „Teleradio-Moldova”, dar şi a altor radiodifuzori, în conformitate cu principiile legale de comunicare audiovizuală şi cu standardele democratice.
6 ianuarie 2009
Serafim Urechean
Preşedinte al AMN
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33