Nume
Parola
Vizualizări: 3336
CSI: Drepturile omului – prioritate echivalentă economiei
14 Noiembrie 2008 — Organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International Moldova solicită şefilor de Guverne ale statelor membre CSI să acorde prioritate apărării drepturilor omului, în aceeaşi măsură ca şi soluţionării problemelor economice. Cu o astfel de declaraţie organizaţia se prezintă în cadrul Summit-ului şefilor de Guverne ale statelor CSI, care se desfăşoară în perioada 13 - 14 noiembrie la Chişinău, capitala Republicii Moldova. „În pofida situaţiei economice complicate în lume, soluţionarea problemelor economice nu trebuie să eclipseze soluţionarea problemelor din sfera drepturilor omului în CSI. Respectarea şi apărarea efectivă a drepturilor omului sunt foarte importante, inclusiv şi pentru dezvoltarea economică a fiecărei ţări!”, a declarat Nicola Duckworth, directorul Programului pentru Europa şi Asia Centrală al Secretariatului Internaţional Amnesty International, Londra, Marea Britanie. „Autorităţile statelor CSI au mari restanţe la capitolul drepturilor omului. Din această cauză, Moldova trebuie să acorde prioritate drepturilor omului în timpul preşedinţiei sale în CSI, în anul 2009!”, a afirmat Evghenii Goloşceapov, director executiv Amnesty International Moldova. În 2007 şi 2008 Amnesty International a documentat nenumărate cazuri de încălcare a drepturilor omului în CSI. Organizaţia, în particular, evidenţiază că: • oamenii sunt supuşi, în continuare, torturii şi maltratării în toate statele CSI; • totodată, în toate statele CSI este încălcată libertatea de exprimare a apărătorilor drepturilor omului, jurnaliştilor, activiştilor societăţii civile, juriştilor, oponenţilor politici, sau grupărilor religioase. De exemplu: o în Azerbaijan nu contenesc presiunile asupra apărătorilor drepturilor omului. Jurnaliştii sunt urmăriţi şi privaţi de libertate, îndeosebi pentru reflectarea cazurilor de corupţie, de abuz din partea funcţionarilor, dar şi a problemelor social-economice; o în Belarus orice formă de activitate civilă, nesancţionată de către guvern, este supusă anchetei judiciare, oponenţii sunt condamnaţi la ani buni de privaţiune de libertate, doar pentru exprimarea paşnică a propriei păreri; o în Moldova activiştii se confruntă cu acţiuni nejustificate din partea poliţiei, în cadrul desfăşurării întrunirilor paşnice; o în Rusia apărătorii drepturilor omului sunt acuzaţi pentru tendinţe „antiruseşti”, activiştii societăţii civile sunt urmăriţi şi intimidaţi, jurnaliştii independenţi sunt supuşi atacurilor. Pe 31 august 2008, în timpul reţinerii, a fost omorît Mahomed Evloev, proprietarul unui site independent din Inguşetia; o în Kîrgîzstan autorităţile limitează libertatea de întrunire şi exprimare, în particular, a fost redus numărul de locuri în Bişkek, în care se permite desfăşurarea demonstraţiilor; o în Tadjikistan este lezată libertatea cuvîntului, inclusiv libertatea confesiunilor; o din Turkmenistan parvin informaţii despre urmări, reţineri şi privări de libertate pe motive politice şi de altă natură; o în Uzbekistan se agravează situaţia apărătorilor drepturilor omului şi jurnaliştilor, este limitată libertatea cuvîntului şi întrunirilor, autorităţile Kazahstanului şi Kîrgîzstanului colaborează cu serviciile speciale ale Uzbekistanului în urmărirea refugiaţilor şi solicitanţilor de azil din Uzbekistan; • violenţa domestică rămîne a fi una din problemele grave în toate ţările CSI, în particular, pe 13 noiembrie 2008 Amnesty International a publicat un raport privind această problemă în Armenia. Rapoarte cu referire la această problemă au fost publicate în septembrie 2006, privind Georgia şi în noiembrie 2006, privind Belarus; • Belarus este ultimul stat din Europa în care se mai aplică pedeapsa cu moartea; • în Ucraina au loc atacuri rasiste şi asasinări; • există îngrijorări cu privire la securitatea persoanelor din zona conflictului între Rusia şi Georgia, în august 2008. „Demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile acesteia, constituie valori umane supreme, dar şi condiţia dreptăţii, păcii şi progresului. Statele CSI au susţinut aceste valori, aderînd la documentele internaţionale ONU de apărare a drepturilor opului. Însă pentru ca drepturile omului să devină o realitate pentru fiecare, autorităţile trebuie să-şi confirme permanent obligaţiile prin acţiuni concrete!”, a adăugat Evghenii Goloşceapov. Amnesty International menţionează faptul că toate drepturile omului sunt importante, interdependente şi indivizibile: atît cele civile şi politice, cît şi cele economice, sociale şi culturale. La 10 decembrie 2008 se împlinesc 60 de ani de la adoptarea de către ONU a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. În cadrul acestei aniversări, Amnesty International cheamă autorităţile tuturor statelor să demonstreze în practică devotamentul pentru idealurile drepturilor omului şi să le urmeze în continuare. **** Vedeţi ataşată informaţia pentru mass-media privind situaţia drepturilor omului în toate statele CSI. Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la următoarele persoane: Evghenii Goloşceapov, director executiv Amnesty International Moldova, GSM: +373-69-323-701, Chişinău, Moldova. Inna Guleac, ofiter de presă Amnesty International Moldova, GSM: +373-69-337-841, Chişinău, Moldova.