Nume
Parola
Vizualizări: 2475
La Bruxelles, au fost discutate probleme privind comerţul şi investiţiile între RM şi UE
Bruxelles, 13 Noiembrie 2008 — La Bruxelles, a avut loc cea de-a 6-a reuniune a Subcomitetului de Cooperare RM-UE pentru Comerţ şi Investiţii. În cadrul reuniunii experţii moldoveni şi comunitari au efectuat un schimb de opinii privind comerţul extern şi climatul investiţional, alte aspecte aferente acestei tematici, comerţul bilateral şi cel desfăşurat de Republica Moldova în cadrul aranjamentelor regionale. Referitor la relaţiile comerciale moldo-comunitare, părţile au apreciat evoluţiile din anul curent. Cu titlu aparte, a fost menţionată valorificarea Preferinţelor Comerciale Autonome, sporirea ponderii UE ca principal partener comercial al Republicii Moldova, implementarea standardelor europene în domeniile vamal, protecţiei proprietăţii intelectuale şi achiziţiilor publice. Partea moldovenească a remarcat desfăşurarea cu succes a activităţii EUBAM, relevând, în special, contribuţia misiunii la consolidarea managementului eficient la frontiera moldo-ucraineană, implementarea practicilor europene privind regulile de origine a mărfurilor, crearea „ghişeul unic” şi implementarea principiilor de analiză a riscurilor în activitatea vamală. La rândul lor, experţii europeni au apreciat rezultatele obţinute de Republica Moldova în domeniul achiziţiilor publice, în rezultatul adoptării noului cadru legislativ, încurajând continuarea reformelor iniţiate. Totodată, reprezentanţii Comisiei Europene au menţionat importanţa depunerii eforturilor consolidate în reformarea unor domenii precum standardele sanitare şi fitosanitare şi concurenţa. Referitor la proiectele de viitor, Comisia Europeană a reiterat disponibilitatea de a negocia într-o perspectivă apropiată cu Republica Moldova un Acord de Liber Schimb aprofundat, specificând că deja a fost lansat mecanismul efectuării unui studiu de fezabilitate în acest sens, rezultatele căruia urmează a fi prezentate în al doilea trimestru al anului 2009. Cu titlu de concluzie, s-a remarcat importanţa suportului şi asistenţei acordate de UE în procesul de reformare internă, părţile pledând pentru continuarea şi consolidarea cooperării moldo-comunitare în sectorul comerţului şi investiţiilor. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul