Nume
Parola
Vizualizări: 3479
Amnesty a îndeplinit 50 de ani
Chişinău, 28 Mai 2011 — La 50 de ani, Amnesty International lansează un apel global împotriva nedreptăţii

La 28 mai, Amnesty International marchează cea de-a 50-a aniversare, prin lansarea unui Apel Global la Acţiune, conceput să contribuie la înclinarea balanţei împotriva represiunii şi a nedreptăţii, cu organizarea evenimentelor în peste 60 de ţări din fiecare regiune a lumii.

Apelul este însoţit de un nou slogan motivaţional - „Încă un om, încă un îndemn, încă o acţiune” - care îşi propune să realizeze un imens impact în întreaga lume, printr-un efort colectiv. Acesta îndeamnă toată lumea – inclusiv pe cei trei milioane de membri şi susţinători ai Amnesty International, din peste 150 de ţări şi regiuni - de a îndemna, cel puţin încă o persoană, să ia măsuri pentru apărarea drepturilor omului.

Iniţiativa globală va fi lansată prin ţinerea unui toast simbolic pentru libertate. Acest eveniment global aduce un omagiu cazului a doi studenţi portughezi deţinuţi din motiv că au ridicat un toast pentru libertate. Avocatul britanic, Peter Benenson, a fost atât de indignat de această nedreptate, încât la 28 mai 1961 acesta a întemeiat Amnesty International.

Timp de o jumătate de secol, Amnesty International – cea mai mare organizaţie pentru apărarea drepturilor omului – a mărturisit cazuri de abuzuri şi atrocităţi, a oferit speranţă celor oprimaţi şi uitaţi şi a militat pentru dreptate, dând dovadă de determinare şi de spirit de inovaţie. Aceasta a avut o contribuţie semnificativă la faptul ca torţionarii să fie percepuţi ca şi criminali internaţionali, la anularea statutului de intangibilitate, în cazul liderilor acuzaţi de crime împotriva umanităţii, la întemeierea Curţii Penale Internaţionale şi la realizarea dorinţei imense de a crea o lume în care să nu existe pedeapsa cu moartea.

De-a lungul istoriei sale, Amnesty International a evoluat şi s-a adaptat pentru a face faţă provocărilor prezentate de o lume aflată în schimbare rapidă. Activitatea continuă a acesteia pentru susţinerea prizonierilor de conştiinţă – dintre care, începând cu anul 1961 şi până în prezent, au fost eliberaţi zeci de mii - este acum însoţită de o acţiune care susţine întregul spectru al drepturilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În pofida progreselor realizate, încălcările drepturilor omului continuă să reprezinte cauza principalelor probleme, cu care se confruntă societatea contemporană. Guvernele nu reuşesc să respecte obligaţiile, pe care şi le-au asumat în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, fie provocând, fie ignorând încălcările. Aproape două treimi din populaţia mondială nu au acces la justiţie; abuzurile stimulează şi aprofundează sărăcia; discriminarea împotriva femeilor reprezintă o normalitate; doar în ultimul an, Amnesty International a documentat cazuri de tortură şi maltratare în cel puţin 98 de ţări.

Anul acesta, Amnesty International se va concentra asupra şase domenii, în care oamenii, prin eforturi colective, pot obţine îmbunătăţiri reale: libertatea de expresie, abolirea pedepsei cu moartea, dreptul la reproducere pentru femeile şi fetele din Nicaragua, asigurarea justiţiei internaţionale în Republica Democrată Congo, responsabilităţile corporative în Delta Nigerului şi încetarea nedreptăţii şi opresiunii în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

50 de ani de rezistenţă împotriva tiraniei şi nedreptăţii, au demonstrat faptul că schimbarea este posibilă şi că oamenii uniţi prin acţiuni comune, în ciuda hotarelor şi convingerilor, pot realiza lucruri extraordinare. Fiecare om poate face o diferenţă, iar milioanele de oameni uniţi printr-o acţiune comună împotriva nedreptăţii, pot schimba lumea.

EN: http://bit.ly/iguK8A
RU: http://bit.ly/mScqiK

--
Nichita Gurcov
Ofiţer de presă - Amnesty International Moldova

E: media@amnesty.md
P: +373 22 83 58 08 Ext.11
F: +373 22 22 99 66
M: +373 79 66 31 32
W: www.amnesty.md