Vizualizări: 3374
Amnesty International: Khodorkovsky şi Lebedev sunt Prizonieri de Conştiinţă
Londra, 25 Mai 2011 — Oameni de afaceri ruşi sunt declaraţi prizonieri de conştiinţă după ce sentinţele lor au fost menţinute în vigoare.
Amnesty International a declarat că oamenii de afaceri din Rusia - Mikhail Khodorkovsky şi Platon Lebedev – sunt prizonieri de conştiinţă, după ce Curtea de la Moscova a menţinut în vigoare condamnările celor doi pentru spălare de bani.
Curtea orășenească din Moscova a redus sentinţele celor doi bărbaţi de la 13,5 până la 12 ani de privaţiune de libertate, dar a eşuat să adreseze violările procedurale care au tulburat urmărirea penală chiar de la începutul investigaţiei.
„Indiferent dacă prima condamnarea a fost pe buna sau rea dreptatebunele sau relele primele condamnări ale lui Mikhail Khodorkovsky şi Platon Lebedev, nu există îndoieli că al doilea proces a fost profund defectuos şi motivat politic,” a spus Nicola Duckworth, Directorul programului pentru Europa şi Asia Centrală, Amnesty International.
„Timp de câţiva ani aceste două persoane au stat prinse în capcana judiciară care răspunde consideraţiilor politice şi nu legale. Verdictul de azi evidenţiază clar faptul că curţile de judecată inferioare nu pot sau nu doresc să facă dreptate în cazurile lor.”
„Curtea Supremă oferă o ultimă posibilă speranţă pentru justiţie. Sentinţele trebuiesc anulate şi cei doi eliberaţi atunci când termenele lor curente de închisoare vor expira.”
Urmărind condamnarea celor doi pe 27 decembrie 2010, Amnesty International a exprimat îngrijorarea gravă faţa de durata învinuirilor expuse, hărţuirea avocaţilor şi martorilor, precum şi violările procedurii, cum ar fi excluderea dovezilor care ar fi putut să achite pe pârâţi, plus refuzul de a-şi exercita dreptul la o audiere şi interogare încrucişată a martorilor.
Organizaţia a conchis că sentinţele respective au fost nefondate şi a îndemnat ca ele să fie anulate prin apel.
„Eşecul Curţii de Apel de a adresa pe cauză defecte fundamentale în cel de al doilea proces şi faptul că Mikhail Khodorkovsky şi Platon Lebedev deja şi-au ispăşit opt ani de închisoare pe învinuirile greu perceptibile denotă faptul că cea de-a doua condamnare a fost urmărită din considerente politice, care pur şi simplu ţin de personalitatea lor, ” a mai spus Nicola Duckworth.
„Aceşti doi oameni trebuie eliberaţi după ce termenele lor curente expiră pe 25 octombrie şi 2 iulie respectiv, anul curent.”
RU: http://amnesty.md/news/news.php?ln=ru&id=347&

Autor: Amnesty International Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33