Nume
Parola
Vizualizări: 3232
Cât de corect este să avem un tarif unic la energia electrică şi gazele naturale pentru toţi consumatorii?
7 Aprilie 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta vineri, 8 aprilie 2011, ora 10:00, studiul „Politica tarifară – un instrument economic şi social al statului”, semnat de inginerii Nicolae Mogoreanu şi Sergiu Aparatu. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, RED Union Fenosa, Centralelor Electrice cu Termoficare, Termocom, precum şi experţi din societatea civilă şi jurnalişti.

Studiul analizează politica tarifară promovată în Republica Moldova şi examinează cadrul legal-normativ, insistând pe oportunitatea diferenţierii tarifelor utilizând caracteristica reţelei de distribuţie – la gazele naturale ţinându-se cont de presiune: înaltă, medie, sau joasă; iar la energia electrică, de nivelul tensiunii şi perioada de consum. Asta în condiţiile în care circa 60% din energia electrică se consumă la tensiunea 0,4 kV, iar presingul tarifar asupra agenţilor economici racordaţi la 6 -110 kV este enorm şi defavorizează activitatea economică.