Vizualizări: 4157
Concurs de selectare a 6 Monitori pentru scrierea Raportului privind aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Republica Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană
14 Iunie 2010 — Asociaţia “Promo-LEX” în parteneriat cu “Equal Rights Trust” anunţă Concurs de selectare a 6 Monitori în cadrul Proiectului „Consolidarea protecţiei juridice şi sporirea nivelului de conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană”, proiect susţinut financiar de Uniunea Europeană.
Anunţul este destinat: juriştilor, avocaţilor şi apărătorilor drepturilor omului, membrilor ONG care promovează şi apără drepturile femeilor, persoanelor cu disabilităţi, minorităţilor etnice, sexuale, religioase și altele.
Monitorii vor fi implicaţi în mod direct în elaborarea “Raportului privind aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Republica Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană”.
Raportul își propune să prezinte informaţie analitică pe ţară în privinţa fenomenului de aplicare a relelor tratamente pe motiv de discriminare (disabilitate, orientare sexuală, rasă/etnie/limbă, gen și altele) atît prin acţiunea directă a agenţilor de stat cît și pentru refuzul nemotivat de a stopa un astfel de tratament între persoane private. Raportul va sistematiza informaţia cu referire la date statistice și cazuri avute loc, și va analiza critic eforturile statului prin prisma legislaţiei şi practicii naţionale în prevenirea şi interzicerea relelor tratamente pe motiv de discriminare. .
Raportul va fi elaborat de 6Monitori, care vor beneficia de instruire (training). Trainingul se va axa pe creşterea nivelului de înţelegere din partea monitorilor a fenomenului de aplicare a relelor tratamente pe motiv de discriminare şi pe dezvoltarea capacităţilor monitorilor în ceea ce priveşte documentarea şi analiza critică a informaţiilor colectate în acest domeniu.
Responsabilităţi:
1.Colectarea informaţiei relevante domeniului monitorizat și analizat de Monitor;
2.Pregătirea proiectelor de Raport și ajustarea recomandărilor făcute de Expert;
3.Prezentarea proiectului final al Raportului care să corespundă cerinţelor şi recomandărilor înaintate Monitorului;
4.Respectarea termenelor limită impuşi de planul implementării proiectului;
5.Participarea la şedinţele de lucru a echipei de Monitori fiind pregătit pentru dezbateri la subiect;
6.Conformarea cerinţelor impuse pentru calitatea înaltă a Raportului;
7.Cooperarea cu alţi Monitori pentru schimb de experienţă şi opinii;
8.Raportarea lunară către Expert sub supravegherea căruia va lucra Monitorul;
Competenţe necesare:
Cunoştinţe solide în domeniul drepturilor omului şi cel puţin 3 ani de experienţă în unul dintre următoarele domenii: promovarea egalităţii de gender, prevenirea discriminării (cel puţin pe una din caracteristici rasă/etnie/limbă/religie/orientare sexuală) sau prevenirea torturii și relelor tratamente pe motiv de discriminare;
Experienţă în monitorizarea tematică şi scrierea rapoartelor analitice fie sub ghidarea expertului sau prin lucru în grup;
Cunoaşterea excelentă a limbii române. Cunoaşterea altor limbi (rusă, engleză) este o preferinţă;
Acces la computer şi Internet;
Cunoaşterea și utilizarea bună a programelor Microsoft Office, Internet Explorer și Skype;
Posesor al diplomei de licenţă în domeniul ştiinţelor sociale, politice sau juridice. Diplome şi certificate de participare la traininguri şi seminare cu temele relevante sarcinilor înaintate pentru Monitor vor fi înalt apreciate.
Dosarul de participare va include: CV, copiile certificatelor de participare la traininguri cu tematici relevante (dacă sunt), o copie a lucrării autorul căreia este Monitorul (dacă sunt) şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail olga_manole@promolex.md
Termen limită de prezentare a dosarului de participare - 30 Iunie 2010 ora 17.00 . Dosarele se vor depune on-line la adresa olga_manole@promolex.md
Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere. la. Doar persoanele selectate vor fi contactate după 10 Iulie 2010
Cu Monitorii selectaţi va fi încheiat un contract de prestare servicii.
Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la Asociaţia Promo-LEX – www.promolex.md
Persoane de contact
Olga Manole, Coordonator Proiect
Asociaţia Promo-LEX
Tel: 449626, 492684
Fax: 450024
GSM: 069177101
E-mail: olga_manole@promolex.md
Doina Ioana Străisteanu
Jurist și Expert în Drepturile Omului
Tel./Fax 211622
GSM 068592222
e-mail: straisteanu_doina@hotmail.com
distraisteanu@dis.md
www.dis.md

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33