Nume
Parola
Vizualizări: 4205
Lituania sprijină eforturile de modernizare a Republicii Moldova
28 Septembrie 2009 — Lituania sprijină obiectivele de modernizare şi integrare europeană pe care şi le propune  noua guvernare a Republicii Moldova – acesta a fost laitmotivul discuţiei telefonice pe care dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut-o la 28 septembrie curent cu dl Vygaudas Ušackas, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Felicitîndu-l pe omologul său proaspăt învestit în funcţie, şeful diplomaţiei lituaniene a ţinut să sublinieze că Republica Moldova poate conta pe sprijinul ţării sale în consolidarea independenţei şi suveranităţii, în promovarea reformelor interne în scopul armonizării la standardele şi valorile europene.

Ministrul Iurie Leancă a adus mulţumiri pentru felicitările adresate, subliniind că Lituania este un partener foarte important pentru Republica Moldova, cu un potenţial semnificativ în vederea consolidării relaţiilor bilaterale şi multilaterale. Luînd în consideraţie ponderea pe care Lituania o are în cadrul Uniunii Europene, ţara noastră apreciază pe potrivă sprijinul oferit şi este disponibilă pentru un dialog în domenii de interes reciproc.

Dl Vygaudas Ušackas i-a adresat dlui Iurie Leancă invitaţia de a întreprinde o vizită în Lituania. Cei doi miniştri au convenit că, în timpul apropiat, la Chişinău va sosi un grup de lucru condus de Viceministrul lituanian de Externe care va pregăti vizita, identificând, printre altele, domeniile de interes comun în vederea dezvoltării unei cooperări bilaterale dinamice şi consistente.

Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul