Nume
Parola
Vizualizări: 2646
Tineretul Democrat acuza guvernarea comunista ca politizeaza sindicatele studencesti
30 Septembrie 2008 — Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat din Moldova condamnă constituirea Blocului sindical sub egida Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, care este menit să subordoneze şi să controleze sindicatele studenţeşti din ţară. Această acţiune reprezintă o continuitate a scenariului PCRM privind divizarea societăţii civile în structuri controlabile şi loiale puterii şi de politizare a autoguvernării studenţeşti din instituţiile de învăţământ. Tineretul Democrat consideră că acţiunea respectivă este regizată de comunişti pentru promovarea obiectivele electorale în “Anul tineretului”. Tineretul Democrat dezaprobă Declaraţia privind crearea unui Bloc sindical, a cărei semnatari sunt Uniunea Tineretului Comunist din Moldova, Asociaţia studenţilor din Transnistria, Liga Tineretului şi Studenţilor din Universitatea din Comrat, Asociaţia obştească „Tineretul Găgăuziei”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei. “Legea nr. 1129 din 07.07.2000 prevede expres că Sindicatele, în activitatea lor, sunt independente faţă de autorităţile publice, partidele politice, asociaţiile obşteşti, patroni şi asociaţiile acestora. De asemenea este interzis orice amestec de natură să limiteze drepturile sindicatelor sau să împiedice activitatea acestora”. Organizaţia de tineret condamnă constituirea Blocului sindical sub egida UTCM, care este menit să subordoneze şi să controleze Sindicatele studenţeşti din ţară. Această acţiune reprezintă o continuitate a scenariului PCRM privind divizarea societăţii civile în structuri controlabile şi loiale puterii. Tineretul Democrat îşi manifestă dezacordul faţă de politizarea din partea PCRM-lui a autoguvernării studenţeşti din instituţiile de învăţământ. În acest context, organizaţia de tineret a Partidului Democrat din Moldova face apel către reprezentanţii şi membrii Sindicatelor studenţeşti din Republica Moldova să nu cadă pradă acestei acţiuni de manipulare ale comuniştilor.