Nume
Parola
Vizualizări: 3542
Summitul de la Praga şi-a încheiat lucrările
7 Mai 2009 — Astazi, 7 mai 2009, la Praga, dl Andrei STRATAN, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la summit-ul de lansare a Parteneriatului Estic, organizat de Preşedinţia ceha a Uniunii Europene. Summit-ul a reunit şefi de state şi guverne din cele 27 state membre UE, precum şi din cele sase state invitate sa participe la activităţile din cadrul Parteneriatului Estic. În intervenţia sa Vicepremierul A. STRATAN s-a referit la perspectivele relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, subliniind următoarele: „Integrarea europeană reprezintă o prioritate constantă şi ireversibilă a politicii externe şi interne a Republicii Moldova. Utilizăm permanent toate posibilităţile existente pentru a ne apropia de realizarea acestui obiectiv. În ultimii ani relaţiile noastre au progresat constant. Am implementat majoritatea prevederilor Planului de Acţiuni RM-UE. Au fost lansate noi mecanisme de finanţare şi de asistenţă din partea Uniunii Europene, iar autorităţile ţării mele întreprind toate măsurile necesare pentru a realiza obiectivele comune pe care le avem. Piaţa UE a fost gradual deschisă pentru produsele moldoveneşti prin intermediul Preferinţelor Comerciale Asimetrice. Am creat noi iniţiative menite să faciliteze cooperarea în domeniul afacerilor interne, în special prin lansarea misiunii EUBAM, semnarea Parteneriatului de Mobilitate, deschiderea Centrului Comun de Vize de la Chişinău. UE în ultimii ani acordă tot mai multă atenţie şi eforturi pentru a contribui la soluţionarea problemei transnistrene. Astăzi, Republica Moldova este pe cale să lanseze negocierile asupra noului Acord cu Uniunea Europeană. Noi deja ne-am expus referitor la aşteptările noastre faţă de acesta: dorim să negociem un Acord de Asociere, care să stabilească modalitatea de integrare europeană a Republicii Moldova, să creeze un spaţiu de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv cu UE şi stabilească un proces clar de avansare a liberalizării regimului de vize şi consolidare a legăturilor de cooperare în domeniile sectoriale. Cu titlu special, vreau să abordez un subiect deosebit de important pentru relaţiile noastre cu UE. Aprofundarea relaţiilor poate fi realizată prin dezvoltarea relaţiilor comerciale şi a contactelor, iar dezvoltarea acestora înseamnă mişcare. Cu toţii conştientizăm, că mişcarea persoanelor în spaţiul UE este reglementată de regulile UE, însă trebuie să recunoaştem că cetăţenii moldoveni întîmpină probleme în obţinerea vizei UE. Moldova abordează constant acest subiect cu UE. În ultima perioadă am făcut numeroase adresări statelor membre ale UE la cel mai înalt nivel, cu propunerea de a iniţia un proces care ar contribui la excluderea graduală a obstacolelor artificiale în circulaţia cetăţenilor noştri. În cazul Moldovei aceste bariere afectează nu doar contactele interumane, relaţiile comercial-economice cu UE, dar şi favorizează cetăţenii moldoveni să solicite paşapoartele unor state membre ale UE, ceea ce deja are un impact asupra securităţii naţionale. A devenit mai uşor să soliciţi cetăţenia unui stat UE, decît să obţii o viză de intrare. Pentru noi această situaţie este una îngrijorătoare şi considerăm că necesită o atenţie deosebită din partea UE. Soluţionarea problemei circulaţiei cetăţenilor moldoveni, precum şi a efectelor acesteia reprezintă o prioritate imediată pentru Republica Moldova în relaţii cu UE. Pînă nu discutăm serios şi sincer referitor la modalitatea soluţionării acestei probleme va fi complicat să ne mişcăm şi pe alte probleme importante. În aceste condiţii, soluţionarea problemelor migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane trebuie să devină o platformă de cooperare. Trebuie să recunoaştem că astăzi nu există un cadru practic de cooperare în domeniile menţionate între RM şi UE. În acest sens venim cu iniţiativa lansării unui mecanism operaţional şi de cooperare în vederea combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane. Suplimentar, daţi-mi voie să subliniez că problema frontierei cu Uniunea Europeană încă nu a fost soluţionată. Acum aceasta continuă să rămîne o provocare. Moldova va aborda şi mai insistent subiecte menţionate mai sus în cadrul Consiliului de Cooperare RM-UE din 16 iunie curent. Republica Moldova este un stat european, care aspiră să devină membru al Uniunii Europene şi în acest sens depunem toate eforturile pentru a realiza acest obiectiv, menţinînd un nivel de cooperare durabilă cu partenerii noştri estici. Avem o atitudine serioasă şi responsabilă pentru acest proces şi mulţumim statelor membre ale UE pentru susţinerea constantă pe care o simţim în acest proces. Ne aşteptăm la intensificarea dialogului politic cu UE, semnarea Acordului de Asociere, liberalizarea regimului de vize şi crearea spaţiului de comerţ liber. Aceste domenii vor fi prioritate în relaţiile noastre şi vă asigurăm că Moldova este pregătită să obţină aceste rezultate. Suntem siguri şi de susţinerea UE în acest sens.” La finele primei sesiuni plenare conducătorii delegaţiilor participante au adoptat Declaraţia Comuna a Summit-ului de la Praga privind Parteneriatul Estic. In cadrul celei de-a doua şedinţe plenare a reuniunii la nivel înalt participanţii au trecut în revistă principalele provocări in condiţiile actualei crize economice mondiale, subliniind importanta consolidării cooperării comercial-economice la nivel bilateral şi multilateral. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul