Nume
Parola
Vizualizări: 1975
Refugiații ucraineni și localnicii din raionul Edineț au beneficiat de consiliere în afaceri
Edineț, 12 Iunie 2023 — Refugiații ucraineni și cetățenii moldoveni din raionul Edineț au beneficiat, în perioada 6-9 iunie 2023, de consiliere în afaceri și de informații pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale.

Timp de patru zile, trainerii i-au instruit pe beneficiari să opereze softuri de redactare a documentelor, să creeze și să gestioneze un e-mail, i-au instruit cum să caute un loc de muncă, cum să redacteze un curriculum vitae (CV) și să cum comunice eficient în cadrul interviurilor de angajare. Totodată, beneficiarii au fost informați despre legislația muncii.

Sesiunile de consiliere în afaceri și dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru regiunea Edineț au avut loc în cadrul proiectului-pilot „Asigurarea demnității și rezilienței comunităților vulnerabile prin abilitare social-economică”, lansat recent la Bălți, cu o durată de implementare de șase luni.

Acest proiect-pilot este implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord și este conceput să ofere sprijin în vederea îmbunătățirii rezilienței economice pentru refugiații ucraineni și cetățenii moldoveni din regiunea municipiului Bălți și raioanele Edineț și Soroca.

De proiectul-pilot beneficiază 90 de persoane, bărbați și femei, cu vârstele cuprinse între 18 și 50 de ani, conform următoarei proporții: 70% ucraineni și 30% moldoveni, inclusiv persoane cu dizabilități – 10% din totalul participanților.

Începând cu sfârșitul anului 2021, populația Republicii Moldova a fost lovită de un șir de crize precum impactul pandemiei COVID-19, criza energetică și criza refugiaților. Astfel, ca rezultat, în trimestrul trei al anului 2022, Republica Moldova a înregistrat o rată scăzută de participare a forței de muncă, de 42,3% (38% pentru femei).

www.adrnord.md