Nume
Parola
Vizualizări: 2862
Producătorii autohtoni suportă pierderi uriaşe
Chisinau, 5 Martie 2009 — Producătorii autohtoni nu au acces la finanţare, ceea ce face imposibilă dezvoltarea lor, a spus Valeriu Bulgari, candidatul PDM la funcţia de prim-ministru, într-o conferinţă de presă. Situaţia de astăzi o putem compara cu cea din 1997, aceasta agravîndu-se şi pe motivul neachitării cu producătorii, la nivelul politicilor de stat nefiind definitivate priorităţile de dezvoltare a economiei naţionale. În situaţia în care este distorsinat raportul de schimb al monedei naţionale în raport cu valutele principalelor ţări importatoare de mărfuri moldoveneşti, producătorii naţionali suportă pierderi uriaşe. Faptul se datorează deprecierii valutelor acestei ţări, de pînă la 40 la sută. Pentru redresarea situaţiei, a declarat Valeriu Bulgari, este necesară ajustarea raportului de schimb a leului în raport cu valutele acestor ţări, majorarea pînă la 1,5 mlrd. de lei a Fondului de subvenţionare în agricultură, scăderea ratei dobînzii la creditele bancare etc: “Pe fundalul reducerii inflaţiei, creşterea ratei dobînzii la împrumuturile bancare nu încurajează sub nicio formă producătorii naţionali, aceştia întîmpinînd piedici suplimentare în dezvoltarea lor”. Alexandru Muravschi, membru al Consiliului Naţional al PDM, expert în economie, a declarat că Republica Moldova are astăzi doar două soluţii de creştere economică – remitenţele şi agricultura. Conform dînsului, toate proiectele actualei guvernări de a relansa industria naţională nu au avut niciun efect, fiind lichidat pînă şi ministerul de resort. În aceste condiţii, a specificat Muravschi, este imperioasă valorificarea oportunităţilor oferite de sectorul agrar, îndeosebi în situaţia în care remitenţele pot să dispară într-o bună zi. Cu referinţă la impactul dificultăţilor întîmpinate de producătorii autohtoni la contractarea de finanţe pentru dezvoltare, Muravschi a menţionat că anul 2008 a fost un an bun din punct de vedere al roadelor obţinute, dar foarte dificil în ceea ce ţine de accesul la finanţare: “Subvenţionarea agriculturii de către stat nu este o binefacere, ci, în condiţiile R.Moldova, o redistribuire a profiturilor obţinute tot din agricultură” Ion Păduraru, membru al Consiliului Naţional al PDM, a declarat că lichidarea colhozurilor, în 1998-99, a fost un prim pas al reformei, care trebuia continuată în anii următori. Doar că, din 2001, reformele au fost abandonate de către actuala guvernare, ceea ce a şi determinat extinderea unei crize sistemice în agricultură. Conform lui Păduraru, în aceşti ani nu au fost implementate reglementările legislative privind dreptul de proprietate al cetăţenilor în averea fostelor colhozuri, inclusiv luarea la evidenţă a titlurilor de proprietate de către Oficiul Cadastral. Toate acestea fac imposibilă gestionarea eficientă a acestor bunuri şi nu permit, fără a se clarifica proprietarii de drept, atragerea de investiţii prin contractarea de împrumuturi bancare. Iar, însumate, politicile actualei guvernări la acest compartiment nu stimulează dezvoltarea agriculturii, şi nici a economiei naţionale.