Vizualizări: 3616
Reprezentanții APL au fost instruiți privind scrierea, depunerea și implementarea proiectelor în cadrul FNDRL
31 Martie 2022 — Peste 230 reprezentanți ai autorităților locale au participat la seminarul de instruire organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale privind scrierea, depunerea și implementarea proiectelor în cadrul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Elaborarea planurilor urbanistice generale, construcția și renovarea infrastructurii sociale, a celei sportive, proiecte de eficiență energetică, dezvoltarea turismului, sunt doar câteva dintre domeniile de intervenție eligibile în cadrul FNDRL.
Secretarul de Stat Ana Mardare a prezentat mai multe informații despre cum trebuie să fie argumentate proiectele, documentația necesară și modalitățile de aplicare la programul FNDRL.
„O noutate a programului este că proiectele nu necesită cofinanțare și vor fi direct implementate de autoritățile publice locale.”
De asemenea, autoritățile publice locale au fost informate că urmează să depună personal dosarele cu cererile de finanțare, împreună cu documentele-suport, la sediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (Nord, Centru, Sud, Găgăuzia). Dosarele pot fi depuse în perioada 22 martie – 20 aprilie 2022. Dosarele APL din municipiul Chișinău pot fi depuse la sediul ADR Centru. „Perioada implementării proiectului este un an și începe din momentul semnării contractului.”
Totodată, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au explicat ce presupune ghidul de aplicare și au accentuat faptul că că rezultatele trebuie să corespundă obiectivelor descrise în proiecte.
Etapele lansării concursului, depunerea cererilor și evaluarea administrativă a acestora au fost alte subiecte abordate în cadrul evenimentului.
Pentru anul 2022, în fondul FNDRL au fost alocați 800 milioane de lei. Pentru proiecte de dezvoltare regională este destinată o suma de aproximativ 300 milioane de lei, iar pentru proiecte de dezvoltare locală se vor aloca aproximativ 500 milioane de lei. Mai multe informații despre program găsiți pe site-ul satuleuropean.gov.md.
La necesitate, vor fi organizate și alte sesiuni de instruire.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33