Nume
Parola
Vizualizări: 3321
Unitatea de Implementare a proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" va beneficia de instruiri tematice pentru asigurarea implementării activităților planificate
19 Ianuarie 2022 — În cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală", ADR Centru în calitate de implementator și compania germană CES, la sfîrșitul anului 2021, au semnat un contract de consultanță în valoare de 1 500 000 euro.

Acesta vine să acopere necesitatea consolidării capacităților UIP(Unității de Implementare a Proiectului) și viitorilor operatori regionali în contextul schimbărilor legislative la acest capitol din țara noastră, dar și a regionalizării operatorilor de apă.

În acest context, în după amiaza zilei de ieri, 18 ianuarie, la sediul ADR Centru, s-a desfășurat o ședință de lucru care a avut drept scop evaluarea capacităților UIP și stabilirea necesităților pentru asigurarea bunei implementări a activităților planificate în cadrul proiectului ce prevede construcția magistralei Chișinău-Strășeni-Călărași, și racordarea la rețeaua de apă a localităților prevăzute în proiect în 4 faze de implementare.

Membrii UIP au prezentat responsabilitățile individuale prevăzute în Regulamentul după care se conduce unitatea și au discutat despre necesitățile de instruire pentru fiecare poziție separate.

Urmează ca expertul angajat de compania germană Sachsen Wasser să organizeze vizite similare și la reprezentanții operatorilor de apă din Strășeni și Călărași pentru a stabili necesitățile individuale de creștere profesională în vederea bunei-implementări a proiectului.

Amintim că prevederile contractului de consultanță țin de:

Revizuirea analizei instituționale a studiului de fezabilitate și realizarea unei evaluări a nevoilor de capacitate/nevoi de formare a ACC Strășeni și ACC Călărași (operatorii rețelelor secundare de transport).
Revizuirea și propunerea recomandărilor pentru dezvoltarea capacităților pentru reprezentanții ADR Centru și Întreprinderile de apă regionale, inclusiv fișele postului, calificarea personalului, evaluările anuale ale personalului, dezvoltarea și formarea la locul de muncă și în afara acestuia.
Îmbunătățirea capacităților de management de proiect ale municipiilor Strășeni și Călărași
Creșterea performanței financiare, tehnice operaționale și manageriale a utilităților de apă.
Asistarea în pregătirea documentației și obținerea avizului ANRE pentru tariful de apă și apă uzată după implementarea investiției (tariful de pornire după implementarea investiției); Asistență în timpul pregătirii unui plan de afaceri, inclusiv un plan de acțiune detaliat pentru îmbunătățirea performanței.
Instruirea pe probleme operaționale, financiare și comerciale.
Transformarea operatorilor de apă în Societăți pe acțiuni.
Elaborarea unei structuri organizatorice adecvate (organigrama, actul constitutiv și statutul, procedurile etc.) pentru viitorii operatori regionali și asistarea în implementare.
Asistarea la pregătirea și semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de aprovizionare cu apă.
Asistarea la pregătirea, negocierea și semnarea contractului de achiziție a apei potabile dintre operatorii locali și Apa Canal Chișinău.
Proiectul "Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală", este finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul KfW, în timp ce ADR Centru reprezintă instituția de implementare a acestuia. Costul proiectului constituie circa 27,65 milioane de euro, dintre care 25 milioane de euro reprezintă grantul acordat de Guvernul Germaniei, iar 2,65 milioane de euro constituie contribuția garantată de Fondul Național de Dezvoltare Regională.