Nume
Parola
Vizualizări: 2664
Nina Cereteu: „Entuziasmul aleșilor locali va dispărea dacă nu vom fi auziți nici de această dată”
11 Noiembrie 2021 — Primarul orașului Drochia, vicepreședintele CALM, Nina Cereteu a prezentat în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune problemele din administrația publică locală și așteptările pe care le au autoritățile publice locale de la noua guvernare.

Nina Cereteu a scos în evidență faptul că la ora actuală în APL se atestă o lipsă acută de cadre, salarii mizere, bugete austere și multiple competențe, fără ca acestea să fie finanțate de către stat. „Astăzi primim indicații de la poliție, pompieri, angajații din domeniul ecologic etc, dar acoperire financiară pentru a face față tuturor acestor solicitări avem foarte puțină. Avem angajați cu doi-trei copii care stau în chirie și primesc salarii mizere, iar noi nu putem să-i motivăm. Dacă vrem proiecte și investiții în localități trebuie să facem ceva pentru a atrage tinerii specialiști și a-i păstra pe cei care sunt. Recent am organizat concurs pentru suplinirea unor funcții vacante și nu a participat nimeni pentru că salariul de 3000-4000 de lei nu motivează niciun tânăr cu studii superioare.”

Potrivit alesei locale, primarii nu cer salarii mari, dar vor să se înțeleagă că nu pot dezvolta comunitatea de unii singuri, fără a avea o echipă puternică. „Proiectele implementate în orașul Drochia au fost posibile datorită muncii în echipă, dar nu poți să ceri la nesfârșit de la un om să lucreze în afara orelor de program, sâmbăta, duminica și să-i plătești 3-4 mii de lei. Astăzi cei care activează în administrația publică locală fac mai mult muncă de voluntariat. Puținii tineri din APL își iubesc cu adevărat localitățile și depun maxim efort pentru ca să le dezvolte, dar nu cred că va dura mult acest entuziasm. În rest, avem oameni în etate care sunt motivați datorită pensiei pe care o primesc dar, din păcate, ei nu cunosc toate programele care sunt astăzi și nu pot fi la fel de competitivi ca și tinerii.”

Vicepreședintele CALM susține că legea care reglementează câți angajați trebuie să aibă o primărie și care ar trebui să fie salariul acestora este foarte rigidă, centralizată, în condițiile în care fiecare primar cunoaște cel mai bine de câți oameni are nevoie în echipă și cum ar trebui să fie remunerați aceștia. „În orașul Drochia sunt 20 000 de locuitori și 11 specialiști în primărie, dintre care, de exemplu, doar unul este responsabil de domeniul cadastral.”

Potrivit alesei locale din Drochia, toate guvernările de până acum promiteau în campaniile electorale marea și sarea însă, imediat cum ajungeau la putere, uitau de toate cele promise. „Cu regret, nicio guvernare nu a înțeles că o dezvoltare reală a statului nu poate avea loc fără o delegare a unor pârghii reale către autoritățile publice locale. Fără o autonomie locală și o descentralizare veritabile nu putem să vorbim despre dezvoltarea țării. În același timp, nu se dorește descentralizarea pentru că astfel primarii sunt ținuți sub control pentru a asigura voturi la următoarele alegeri. Nicio guvernare nu a dorit ca primarii să fie cu adevărat independenți și liberi. Până acum resursele financiare se alocau doar primarilor reprezentanți ai partidelor de guvernare. Sperăm cu toții că puterea actuală nu va mai folosi aceleași metode ca și precedenții săi, dar va crea aceleași posibilități pentru toate comunitățile, indiferent de opțiunile politice ale primarului.”

Nina Cereteu afirmă că de fiecare dată când se schimbă puterea centrală, prin intermediul CALM-ului, primarii vin cu un șir de propuneri reale, ușor de implementat pe termen scurt, mediu și lung. „Și în ultima campanie electorală au fost semnate anumite angajamente față de autoritățile locale, iar în planul de activitate al Guvernului pentru următorii patru ani, în mare parte, nu se mai regăsesc propunerile noastre și angajamentele asumate de actuala guvernare. Mă tem că dacă nu vom fi auziți nici de această dată, entuziasmul aleșilor locali va dispărea. Deja avem mai mulți primari dezamăgiți care nu mai vor să participe în alegerile locale și țara va avea de pierdut dacă primarii dedicați, care contribuie la dezvoltarea comunităților și a țării vor pleca din administrația publică locală. „

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă