Nume
Parola
Vizualizări: 4493
ADR Nord evaluează impactul a două proiecte de dezvoltare regională implementate în raioanele Briceni și Edineț
Raioanele Briceni și Edineț, 25 August 2020 — Specialiștii Secției monitorizare și evaluare (SME) din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord continuă activitățile de evaluare a impactului proiectelor de dezvoltare regională implementate de Agenție în perioada 2011-2013. Luni, 24 august a.c., în cadrul unor noi vizite în teren, Ala Cucu, șefa SME, și Mariana Cebotari, specialistă în planificare, s-au deplasat în comuna Larga, raionul Briceni, și în municipiul Edineț, unde au discutat cu autoritățile publice locale și cu alte părți implicate despre măsurile privind asigurarea durabilității a două proiecte implementate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

LARGA, proiectul „Inaugurarea incubatorului de afaceri din comuna Larga - un factor important în activitățile privind măsurile active de ocupare a tineretului din regiune”

Specialiștii ADR Nord s-au deplasat în comuna Larga, raionul Briceni, unde au discutat cu reprezentanții primăriei, beneficiarul proiectului, dar și cu activiștii civici care au contribuit la implementarea ideii. Inițial, autorii proiectului și-au propus să contribuie la sporirea dezvoltării afacerilor preponderent non-agricole în rândul tinerilor antreprenori din raionul Briceni. Specialiștii ADR Nord au constatat însă că incubatorul de afaceri a devenit un centru pentru organizarea diverselor instruiri, activități cu implicarea organizațiilor neguvernamentale, activități publice și sociale. Autoritățile publice locale alocă anual resurse financiare în scopul întreținerii incubatorului și a personalului angajat.

Implementarea acestui proiect a fost finalizată către sfârșitul anului 2012. Pentru implementarea acestuia au fost alocați, din FNDR, 2,57 milioane de lei. Valoarea totală a proiectului s-a cifrat la 4,85 milioane de lei, diferența în raport cu banii din FNDR fiind contribuția comunei Larga. Proiectul s-a înscris în prioritatea II din Strategia de Dezvoltare Regională Nord - susținerea dezvoltării sectorului privat și a pieței forței de muncă.

EDINEȚ, proiectul „Renovarea drumului regional internațional M-14 prin orașul Edineț”

Interviurile privind evaluarea impactului acestui proiect s-au desfășurat în incinta Primăriei municipiului Edineț, localitatea beneficiară în urma implementării proiectului.

Autoritățile municipale au realizat împreună cu specialiștii ADR Nord o vizită la drumul ce traversează localitatea. Porțiunea de drum renovată a fost utilizat la capacitate maximă, dat fiind faptul că aceasta este și strada centrală a municipiului Edineț.

În rezultatul interviurilor și informațiilor prezentate de către autoritățile locale, specialiștii ADR Nord au constatat că starea drumului este satisfăcătoare. În urma renovării unei porțiuni de 4,5 km din drumul regional internațional M-14 prin municipiul Edineț, precum și realizării activităților de întreținere, au fost create condiții optime pentru deplasarea cetățenilor pe strada centrală a municipiului Edineț, parte a traseului internațional Chișinău-Cernăuți. Totodată, municipiul Edineț a devenit atractiv pentru locuitori, antreprenori și vizitatori. Acest fenomen generează creștere economică, ocupare a forței de muncă și stimulează dezvoltarea zonelor teritoriale adiacente.

Pentru implementarea acestui proiect, din sursele FNDR au fost valorificați peste 20 milioane de lei.

Rezultatele relevanței, eficienței, eficacității, impactului și durabilității acestor două proiecte implementate de ADR Nord în perioada 2011-2013, la Larga și Edineț, precum și alte aspecte vor fi expuse în Raportul de evaluare a impactului.

www.adrnord.md