Vizualizări: 8133
La Bălți a fost lansată Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Informaționale
Bălți, 13 Septembrie 2019 — Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Informaționale (ACETI) a fost lansată vineri, 13 septembrie a.c., cu ocazia Zilei Internaționale a Programatorilor, marcată în premieră la Bălți. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost centrat în jurul semnificației profesiei de programator și rolului tehnologiei informației (IT) în diverse domenii.
Echipa ACETI numără șapte membri. Președinte al Asociației a fost desemnat Ion Bodrug, vicepreședintele Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională (CDSI) al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB). Funcția de director executiv al ACETI o va îndeplini conferențiarul universitar Mircea Petic, titular al Catedrei de matematică și informatică în cadrul USARB.
Cu ocazia lansării oficiale a ACETI, membrii echipei Asociației au invitat organizațiile din domeniul IT din regiune să se asocieze în jurul structurii nou-create, pentru realizarea eficientă a obiectivelor comune.
Președintele ACETI, Ion Bodrug, a enumerat un șir de evenimente anterioare ce au rezultat cu lansarea Asociației. În acest sens, un important eveniment a fost organizarea unui forum de orientare profesională în IT, care a avut loc în luna mai 2019 în incinta USARB. În același context, președintele ACETI a amintit de un proiect de dezvoltare regională implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, în urma căruia, pe teritoriul USARB, urmează să fie creat Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT) din Regiunea de Dezvoltare Nord. Bugetul proiectului solicitat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională este de 11,77 milioane de lei. În prezent, sunt în desfășurare proceduri de licitație publică pentru demararea lucrărilor de renovare a viitorului Centru. Printre cofinanțatorii acestui proiect de dezvoltare regională este Proiectul de Competitivitate din Moldova al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
„În IT am putea să investim entuziasm, timp și să promovăm companiile de profil din nordul Moldovei. Este un domeniu al viitorului, iar de interesul mare al tinerilor față de acest domeniu ne-am putut convinge la forumul de orientare profesională în IT pe care l-am organizat în luna mai curent. Ne propunem să încurajăm tinerii interesați să îndrăgească sectorul IT începând din liceu, ca în universitate să obțină o specialitate în domeniu, iar ulterior să își aplice cunoștințele în practică, la viitorul loc de muncă”, a remarcat președintele ACETI.
La rândul său, rectorul USARB, Natalia Gașițoi, i-a felicitat pe toți cei care au tangență cu domeniul IT, remarcând cu acest prilej rolul tot mai mare al tehnologiilor informaționale în viața de zi cu zi. „În societate se vorbește din ce în ce mai mult despre rolul IT și cel al educației în acest domeniu. Totuși, spre regret, probabil din cauza unor mituri, numărul celor care își leagă destinul de IT nu e atât de mare la noi. Toți cunoaștem ce viitor au tehnologiile informaționale și ce salarii sunt în acest domeniu. Să spargem stereotipul precum că e dificil să devii programator. Pentru asta e nevoie de o gândire matematică bine pusă la punct și de mentori care să te îndrumeze”, a menționat rectorul USARB.
În context, Sergiu Rabii, reprezentant al Proiectului de Competitivitate din Moldova al USAID, a subliniat că, în prezent, în Republica Moldova există circa 1500 de locuri de muncă pentru specialiștii IT, salariul lunar în sector fiind de circa 1500 de dolari SUA. Sergiu Rabii a îndemnat echipa ACETI să continue inițiativele lansate, întrucât acestea pot fi sprijinite de mai mulți parteneri de dezvoltare ai țării noastre.
Potrivit președintelui Consiliului științific al USARB, dr. hab., prof. univ. Pavel Topală, dezvoltarea IT a soluționat o mulțime de probleme în societate, mai cu seamă în ultimul deceniu. În contextul lansării ACETI, profesorul universitar a remarcat că ideea acestei asocieri deja este o realizare importantă pentru toți cei interesați de IT în regiunea noastră.
La evenimentul prilejuit de marcarea Zilei Internaționale a Programatorilor și lansarea oficială a ACETI au participat în jur de 50 de invitați: antreprenori din domeniul IT, cadre didactice și științifico-didactice de la instituțiile de învățământ preuniversitar, profesional tehnic și universitar din nordul Moldovei, experți IT, studenți, parteneri de dezvoltare ai USARB și jurnaliști.
Ziua Internațională a Programatorilor marcată astăzi, la Bălți, se înscrie în agenda celei de-a V-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, eveniment organizat de ADR Nord, sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în colaborare cu Primăria municipiului Edineț, Organizația neguvernamentală People in Need Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Consiliul raional Soroca, Consiliul raional Sângerei, Primăria comunei Chișcăreni, Asociația Obștească „Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată” și Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”. Evenimentul se va desfășura în perioada 12-20 septembrie 2019, în municipiile Bălți, Soroca, Edineț și comuna Chișcăreni, Sângerei. Detalii se găsesc AICI.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33