Nume
Parola
Vizualizări: 6643
Universitatea din Bălți i-a acordat titlul „Professor Emeritus” fondatoarei școlii de canto academic din Bălți
Bălți, 25 Ianuarie 2018 — Senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) i-a acordat titlul onorific „Professor Emeritus” dnei Galina Galat, lector universitar.

Titlul onorific „Professor Emeritus” i-a fost oferit profesoarei de canto Galina Galat, în seara zilei de 25 ianuarie a.c., în cadrul unui spectacol cu ocazia a 50 de ani de activitate didactică și în contextul celor 75 de ani de la naștere.

Evenimentul, la care și-au dat concursul numeroși discipoli ai omagiatei, a avut loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.

Galina Galat se numără printre fondatorii școlii bălțene de canto academic.
Diploma de „Professor Emeritus” al USARB i-a fost înmânată Galinei Galat de către rectorul USARB, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim, președintele Senatului instituției.

Titlul onorific i-a fost acordat Galinei Galat pentru o serie de contribuții în dezvoltarea culturii, inclusiv pentru activitate îndelungată şi fructuoasă în cadrul Universității din Bălţi, pentru aportul adus la formarea câtorva generații de specialiști în domeniul educației muzical-artistice și la formarea unor interpreți de succes ș.a.

Galina Galat este absolventa prestigiosului Conservator din Odessa. La Universitatea din Bălți activează de circa patru decenii, în cadrul Catedrei de Arte şi Educaţie Artistică a Facultății de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Arte.

USARB a instituit acum circa 15 ani titlul onorific „Professor Emeritus”. Până acum, opt profesori universitari s-au învrednicit de acest titlu.

# # #

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă