Nume
Parola
Vizualizări: 2059
Atelier de lucru la Bălți privind pregătirea proiectelor pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
Bălți, 4 Aprilie 2017 — Un atelier de lucru privind pregătirea proiectelor pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 a avut loc marți, 4 aprilie, la Bălți. În cadrul evenimentului, la care au participat autorități publice locale, specialiști ADR Nord și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din Regiunea de dezvoltare Nord, au fost prezentate un șir de elemente-cheie ale primul apel de propuneri de proiecte din cadrul Programului, ghidul solicitanților de granturi și unele îndrumări.

„Uniunea Europeană ne oferă multe instrumente pentru a participa la Programele pe care le lansează. În acest sens, beneficiem de suportul partenerilor noștri, avem suportul tuturor celor care sunt gata să ne ofere informații despre cum putem accesa și participa la Programele elegibile pentru Republica Moldova”, a menționat, în debutul atelierului de lucru, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, mulțumindu-le experților pentru suport informativ și recomandări.

Precizăm că primul apel pentru propuneri de proiecte în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, cu termenul-limită de aplicare 31 mai 2017, a fost lansat în data de 31 ianuarie a.c. Apelul este destinat propunerilor de proiecte care contribuie la toate obiectivele tematice ale Programului și prioritățile acestuia:

OB.1 Promovarea afacerilor și antreprenoriatului în bazinul Mării Negre

Prioritate 1.1 Promovarea în comun a afacerilor și antreprenoriatului în sectoarele turismului și culturii

Prioritară 1.2 Creșterea oportunităților comerciale transfrontaliere și modenizarea în sectorul agricol și cele conexe

OB.2 Promovarea coordonării protecției mediului și reducerea în comun a deșeurilor marine în bazinul Mării Negre

Prioritate 2.1 Îmbunătățirea monitorizării comune a mediului

Prioritară 2.2 Promovarea activităților comune de sensibilizare și acțiuni comune pentru reducere deșeurilor de râu și marine

Suma totală a fondurilor disponibile prin Instrumentul European de Vecinătate (ENI CBC) pentru cele două obiective tematice pentru primul apel de propuneri de proiecte este 19,655,625.60 de euro. Subvenția ENI trebuie să fie de maximum 92% din totalul costurilor eligibile ale proiectului (pe fiecare lider / partener de proiect). Rata de cofinanțare națională trebuie să fie de cel puțin 8% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, calculate pe bugetele partenerilor lider de proiect / proiect în cadrul proiectului.

Orice finanțare nerambursabilă acordată în cadrul prezentei cereri de propuneri pentru punerea în aplicare a unui proiect trebuie să se încadreze între următoarele valori minime și maxime:

Prioritate..............Valoarea minimă (euro).....Valoarea maximă (euro)
Prioritatea 1.1.......500.000,00.......................1.500.000,00
Prioritatea 1.2.......300.000,00.......................700.000,00
Prioritatea 2.1.......500.000,00.......................1.000.000,00
Prioritatea 2.2.......300.000,00.......................1.000.000,00

ENI CBC promovează cooperarea din Republica Moldova și țările sale vecine și este realizat în cadrul a 16 programe finanțate de UE. Republica Moldova participă în Programul România-Moldova și cel al Bazinului Mării Negre.

Programul Bazinul Mării Negre (buget: 49 de milioane de euro - finanțare UE) este eligibil pentru Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Turcia și Ucraina. Programul este axat pe (1) promovarea afacerilor și antreprenoriatului și (2) protecția mediului ambiant, precumși atenuarea și adaptarea la schimbările climatice.

Programul România-Moldova (buget: 81 de milioane de euro - finanțare UE) este eligibil pentru întreg teritoriul Republicii Moldova și județele Botoșani, Iași, Caslui și Galați din România. Programul este axat pe (1) sprijin în educație, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, (2) promovarea culturii locale și păstrarea patrimoniului istoric, (3) sporirea accesibilității în regiuni, dezvoltarea transportului și comunicațiilor, (4) rețele și sisteme și (5) sfidări comune în domeniul siguranței și securității.

Pentru detalii și concretizări, accesați: http://blacksea-cbc.net/black-sea-basin-2014-2020/calls-for-proposals/

www.adrnord.md