Nume
Parola
Vizualizări: 1724
Au fost prezentate rezultatele preliminare obținute în procesul elaborării studiului de fezabilitate pentru un proiect de îmbunătățire a serviciilor de apă și de canalizare în raionul Sângerei
Bălți, 26 Mai 2015 — Membrii grupului de lucru per proiect (GLP) în sectorul Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) din raionul Sângerei s-au reunit marți, 26 mai 2015, în cadrul primului atelier de lucru pentru a discuta pe marginea rezultatelor preliminare obținute în procesul elaborării studiului de fezabilitate în baza conceptului de proiect viabil „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Sângerei”.

Atelierul de lucru a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, domeniul de intervenție 2 - „Planificarea și programarea regională”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și sprijinit de Guvernul Germaniei, Guvernul Suediei și Uniunea Europeană.

La eveniment au participat reprezentanți de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ADR Nord, GIZ, membrii GLP și reprezentanți ai administrației publice locale din Sângerei.

„Chiar dacă, după alegerile locale generale, componența administrației publice locale poate fi alta, acum este important să avem un studiu de fezabilitate calitativ, pentru că, la rândul său, acest document va sta la baza elaborării proiectului tehnic. Să fiți foarte prudenți la datele și indicatorii pe care grupul de lucru le va include în studiul de fezabilitate”, a subliniat șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul MDRC, Victor Caun.

„Grație studiului de fezabilitate care este în proces de elaborare, proiectul de alimentare cu apă și canalizare de la Sângerei poate avea șanse sporite pentru a obține finanțare. La această etapă, este important să luăm în calcul toate aspectele ce ar îngreuna realizarea proiectului”, a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

În următoarea perioadă, echipa de experți GIZ va efectua vizite în teren, în vederea colectării datelor necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate.

Amintim că, în cadrul Programului regional sectorial (PRS), sectorul AAC, Comisia interministerială responsabilă de domeniul AAC a selectat, în data de 11 februarie 2015, 5 concepte de proiecte viabile din cele 11 concepte de proiecte posibile acceptate inițial pentru Regiunea de Dezvoltare Nord. Ulterior, experții au efectuat vizite în raioanele Sângerei, Fălești, Drochia, Edineț și municipiul Bălți, unde au fost discutate probleme ce ţin de aspectele financiare, tehnice şi legale pentru iniţierea procesului de elaborare a studiului de fezabilitate cu privire la sistemul de AAC.

Anterior au fost organizate 7 ateliere regionale în sectorul AAC. Prin aceste întruniri, s-a urmărit elaborarea unui portofoliu de proiecte investiţionale la nivel regional. Procesul de planificare a fost realizat de grupul de lucru regional sectorial constituit din reprezentanți de la MDRC, Ministerul Mediului, Consiliile raionale, ghidați de experți naționali și internaționali. În data de 6 iunie 2014, Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord a aprobat PRS în domeniul AAC.

www.adrnord.md