Nume
Parola
Vizualizări: 4910
Cea mai mare companie de colectare a datoriilor organizează Ziua Ușilor Deschise
Chisinau, 12 Noiembrie 2014 — De Ziua internațională fără Datorii, INCASO, cea mai mare companie de colectare a datoriilor din R. Moldova, organizează pe 15 noiembrie Ziua Ușilor Deschise.

La eveniment sunt așteptați între orele 9.30-12.00, studenții și absolvenții facultății de drept, posibil viitori angajați sau stagiari ai INCASO.
Începând cu anul 2013 INCASO a lansat o platformă de susținere a tinerilor specialiști, angajând studenți ai facultății de drept și nu numai. “Știm cat este de greu pentru un tânăr specialist să se angajeze în câmpul muncii, de aceea, credem, că este o oportunitate captivantă, pentru cei care sunt interesați să înceapă sau să avanzeze în carieră alături de o echipă profesionistă”, a declarat directorul general INCASO, Veaceslav MÎRZA”.

Oaspeții vor avea ocazia să vadă cum decurge o zi de muncă în cadrul INCASO, mai mult ca atât pot să aplice pentru un intership la INCASO și de ce nu și pentru un job parttime sau fulltime.

Evenimentul este organizat în contextul zilei fără datorii, sărbatorită în fiecare an de către Comunitatea Europeană pe 17 noiembrie cu scopul de a adopta populația o o atitudine conștiente și responsabile față de credite și față de achitarea datoriilor.

ÎM "INCASO" SRL Compania de Colectare a Datoriilor
Parte a Grupului JULIANUS INKASSO
Prezenți în: R. Moldova, România, Estonia Lituania, Letonia, Finlanda, Suedia, ș.a.
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md www.julianus.ee
Tel: +373 22 85 37 85,
Fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso