Vizualizări: 4580
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, va vizita Republica Moldova, 1-4 noiembrie 2011
GENEVA, 28 Octombrie 2011 — Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, își va începe prima sa vizită oficială în Republica Moldova marți, 1 noiembrie, pentru a discuta un spectru larg de aspecte ce țin de domeniul drepturilor omului cu Guvernul, Centrul pentru Drepturile Omului și societatea civilă din Moldova.
Agenda vizitei sale de patru zile include întâlniri cu înalți oficiali ai Republicii Moldova, inclusiv cu Președintele interimar, Primul ministru și alți miniștri, oficiali din domeniul justiției și membri ai Parlamentului. Dna Pillay va vizita spitalul psihiatric din Chișinău pentru a atrage atenția asupra drepturilor celor spitalizați sau întreținuți în asemenea instituții. De asemenea, înaltul oficial ONU va vizita regiunea transnistreană.
În timpul vizitei, Dna Pillay va aborda subiecte privind drepturile omului, în special cele ce țin de diversitate și discriminare, atitudinea față de persoanele cu dizabilități și combaterea torturii. Ea va mai participa la conferința privind drepturile omului și traficul de ființe umane, organizată de Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului la 2 noiembrie, și la sesiunea de deschidere a conferinței internaționale privind recomandările Examinării Periodice Universale la 4 noiembrie la Chișinău.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului va ține o conferință de presă vineri, 4 noiembrie, ora 11:45, în sala de conferințe a Casei ONU din Chișinău.
Pentru informații suplimentare, vă rugam să contactați:
In Moldova:
Claude Cahn, +373 68 57 51 55, ccahn@ohchr.org
Ludmila Tiganu, +373 69 167 710, ludmila.tiganu@undp.org
In Geneva:
Rupert Colville + 41 22 917 9767 / rcolville@ohchr.org
Ravina Shamdasani +41 22 917 9310 / rshamdasani@ohchr.org
Xabier Celaya +41 22 917 9383 / xcelaya@ohchr.org
Mai multe despre mandatul și activitatea Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR): http://www.ohchr.org/EN/Pages/WelcomePage.aspx
Pagina OHCHR despre Moldova:
http://www.ohchr.org/EN/Countries/ENACARegion/Pages/MDIndex.aspx
Urmăriți-ne pe rețelele sociale:
http://www.facebook.com/unitednationshumanrights
https://twitter.com/unrightswire

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33